NordNews
Avem ce spune

Caz cutremurător în Suedia: O femeie și-a închis fiul în casă, timp de 28 de ani

Autorităţile suedeze au anunţat marţi arestarea unei femei septuagenare, suspectată că şi-a ţinut fiul închis în casă timp de 28 de ani. Acesta a fost descoperit, potrivit presei suedeze, într-un apartament situat la periferia Stockholm cu plăgi infectate, subnutrit şi cu dantura afectată, relatează Agerpres.

Fiul, acum în vârstă de aproape 41 de ani „a stat închis foarte mult timp” în apartamentul familiei, situat în Haninge, o suburbie a capitalei Stockholm, a precizat el.

Potrivit publicaţiilor Expressen şi Aftonbladet, femeia l-a ţinut închis timp de 28 de ani după ce l-a retras de la şcoală când avea 12 ani.

Alerta a fost dată de o persoană din familie, după ce l-a văzut pe fiu”, a confirmat procuratura într-un comunicat.

Potrivit presei suedeze, bărbatul avea răni infectate la picioare, abia putea merge sau vorbi şi nu mai avea dinţi. Poliţia nu a confirmat aceste detalii, însă a precizat că fiul femeii a fost spitalizat.

Erau urină, murdărie şi praf. Mirosea a stricat (…) Nimeni nu mai făcuse curăţenie de ani de zile”, potrivit persoanei care a făcut descoperirea, citată anonim de Expressen.

Sunt şocată, am inima frântă, dar în acelaşi timp mă simt uşurată. Aştept această zi de 20 de ani pentru că mi-am dat seama că ea îi controlează în totalitate viaţa, însă nu mi-am imaginat niciodată aşa ceva. Sunt recunoscătoare că a primit ajutor şi că va supravieţui”, a spus ea.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata