Ce cred bălțenii despre 9 Mai

În R. Moldova, ca și în alte republici ex-sovietice, ziua de 9 mai continuă să fie o sărbătoare aproape națională. În municipiul Bălți, Ziua Victoriei este sărbătorită cam după acelaș scenariu în fiecare an: paradă, luări de cuvânt ale oficialilor, depuneri de flori, o masă pentru veterani etc. Jurnaliștii de la nordnews au vrut afle ce semnifică ziua de 9 mai pentru locuitorii municipiului, prezenți la manifestare. Practic, toți cei chestionați, definesc această zi drept una a Marii Biruințe asupra fascismului, nu și ca Ziua Europei sau Ziua Independenței de Stat a României. 

„Aceasta este Ziua Victoriei. Datorită celor care și-au sacrificat viața în război, noi suntem astăzi în viață”.

„Victoria împotriva fascismului. În fiecare an suntem prezenți la această comemorare”.

„Ziua bruinței”.

Unii oameni aveau lacrimi în ochi când, vorbeau despre importanța zilei de 9 mai, pentru că în acest război au murit cele mai dragi persoane. Prin urmare, au venit astăzi la Memorialul frățesc a ostașilor sovietici ca să le aducă un omagiu.

„Pentru mine aceasta este o sărbătoare foarte mare. Îi aduc um omagiu tatălui meu, care a luptat în război”.

„Mama și fratele meu s-au pierdut și nu am mai avut nici o veste despre ei. Bunelul la fel s-a pierdut, însă măcar i-am găsit mormântul.”

Ziua de 9 mai este una importantă chiar și pentru cei din generația tânără, care cunosc răzbiul doar din filme sau cărți.

„9 mai este o zi importantă pentru noi. În fiecare an mergem și depunem flori la monumente, îmbrăcăm uniforma, pentru a ne asocia cumva cu această sărbătoare.”

„Ziua de 9 Mai semnifică comemorarea celor care și-au dat viața pentru noi. Ca să putem trăi în libertate.”

leave a reply