NordNews
Avem ce spune

Ce riscă un tânăr din Ungheni care a trimis trei fete în Cipru obligate să se prostitueze

Cauza penală de învinuire a unei locuitoare a oraşului Ungheni, în vârstă de 20 de ani, acuzată de comiterea traficul de fiinţe umane, a fost trimisă în instanța de judecată, transmite tv8.md.

Potrivit procuraturii, în cursul anului 2016 învinuita ar fi recrutat trei fete, cu vârstele cuprinse între 18 şi 25 de ani din familii social-vulnerabile, cărora le-a organizat transportarea în Cipru.
La destinaţie, tinerele au fost adăpostite într-un club de noapte şi impuse să presteze servicii sexuale contra plată diferitor bărbaţi. Timp de câteva luni, victimele au fost impuse să „deservească” pe seară mai mulţi bărbaţi, o parte din banii câştigaţi fiind colectaţi de câţiva cetăţeni turci, care gestionau „afacerea”.
După ce au revenit în ţară, victimele au depus plângeri la organele de drept, persoana care le-a racolat şi organizat traficarea fiind reţinută, iar acum, deferită justiţiei. Dacă va fi recunoscută vinovată, aceasta riscă de la 7 până la 15 ani închisoare.
Procurorii continuă urmărirea penală în privinţa cetăţenilor turci, care au fost complici la comiterea crimei.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata