NordNews
Avem ce spune

CEC a constituit consiliile electorale de circumscripție electorală de nivelul al doilea

Comisia Electorală Centrală (CEC) a constituit, în cadrul ședinței de astăzi, consiliile electorale de circumscripție de nivelul al doilea pentru organizarea și desfășurarea alegerilor pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova din 1 noiembrie 2020.

În acest sens, Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat componența nominală a consiliilor electorale ale circumscripțiilor electorale, constituite din 9-11 persoane, desemnate, conform prevederilor legale, de instanțele de judecată, consiliile raionale/municipale, precum şi de către partide şi alte organizații social-politice reprezentate în Parlament. În situaţia în care numărul nu este suficient, acesta se completează de către CEC din Registrul funcționarilor electorali.

Potrivit unui comunicat de presă al instituției, membrii organelor electorale constituite se vor convoca în prima ședință cel târziu pentru data de 14 septembrie 2020. Până la 26 septembrie 2020 urmează a fi constituite secțiile de votare, iar până la 6 octombrie 2020 și birourile electorale ale acestora.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata