NordNews
Avem ce spune

Cei care vor leza demnitatea și onoarea medicilor, inclusiv prin acte de huliganism, vor fi amendați cu până la 7 500 de lei

Violența asupra medicilor și a lucrătorilor medicali aflați în exercițiul funcțiunii va fi sancționată. O astfel de prevedere a fost adăugată în Codul penal și Codul contravențional, scrie diez.md

Jignirea premeditată a onoarei, demnităţii sau reputaţiei profesionale ale medicilor va fi sancţionată cu amendă de până la 1 250 de lei, aplicată persoanei fizice.

Iar ultragierea, însoţită de acte de huliganism şi/sau vătămare corporală, va fi sancţionată cu amenzi de până la 7 500 de lei, aplicată persoanei fizice sau cu arest contravenţional de până la 15 zile.

Codul penal este completat cu definiții ale medicului și lucrătorului medical. Astfel, medic este persoana care întrunește condițiile stabilite în Legea cu privire la exercitarea profesiunii de medic, inclusiv medicul rezident. Totodată, lucrător medical  este orice altă persoană, cu excepția medicului, care are studii medicale și calitatea de angajat al unei instituții medicale publice sau private și care prestează servicii de sănătate populației, definite prin Legea cu privire la drepturile și responsabilitățile pacientului.

332.2020.ro by Liubomir Guțu

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata