Cei mai bogați criminali din istoria modernă a lumii 

Cu poveşti arhicunoscute şi chiar ecranizate în producţii ca Naşul sau Băieţi buni, cei mai celebri criminali şi traficanţi din istoria modernă au demonstrat totuşi că averile uriaşe nu pot suplini o viaţă trăită pe furiş, cu teama permanentă de a fi prins de autorităţi.  Majoritatea au sfârşit tragic sau ispăşesc sentinţe de zeci de ani în închisori federale. Cine sunt însă primii zece cei mai bogaţi, dar şi cei mai periculoşi criminali din istoria modernă? Cifrele sunt, bineînţeles, estimative, deoarece se bănuieşte că mulţi au reuşit să ascundă sume uriaşe înainte de a fi capturaţi sau ucişi, scrie businessmagazin.ro

Pablo Escobar
Avere: peste 30 de miliarde de dolari

Acuzaţii: trafic de droguri, răpire, crimă, mită, terorism
Născut în Rionegro, Columbia, în 1949, Pablo Escobar este considerat cel mai de succes criminal din istorie. Este supranumit Regele Cocainei pentru modalităţile ingenioase prin care a reuşit să transporte cantităţi industriale de droguri pe teritoriul SUA, dar mai ales pentru profitul uriaş pe care îl avea din traficul de droguri. Se estimează că sub conducerea sa, cartelul Medellín a fost responsabil pentru 80% din traficul de cocaină din SUA, cu câştiguri de 70 de milioane de dolari pe zi.

Escobar a murit într-un schimb de focuri cu autorităţile, în 1993. Totuşi, rudele şi apropiaţii susţin că acesta s-a sinucis pentru a nu fi capturat. Actorul Brazilian Wagner Moura a jucat rolul lui Escobar în serialul Narcos realizat de Netflix.

Amado Carrillo Fuentes
Avere: 25 de miliarde de dolari

Acuzaţii: trafic de droguri, acuzaţii legate de arme, crimă
Fuentes a deţinut controlul cartelului mexican de droguri Juárez în 1993, timp în care se estimează că a generat profituri de peste 25 de milioane de dolari.

A murit în 1997, în timp ce era căutat de autorităţile din SUA şi Mexic. Fuentes tocmai îşi făcuse o operaţie de chirurgie plastic de opt ore pentru a-şi modifica aspectul. El a supravieţuit intervenţiei chirurgicale, dar a murit ore mai târziu din cauza complicaţiilor apărute ulterior.

Semion Mogilevich
Avere: 10 de miliarde de dolari

Acuzaţii: trafic de droguri şi de arme, crimă, fraudă, spălare de bani, prostituţie şi şantaj

Considerat cel mai important şef al mafiei ruseşti, Mogilevich a avut legături strânse cu numeroşi politicieni din Rusia, printre care şi preşedintele Vladimir Putin. Se bănuieşte că în prezent locuieşte în Moscova.

Dawood Ibrahim
Avere: 6,7 miliarde de dolari

Acuzaţii: trafic de droguri, crimă, terrorism

Fiu al unui ofiţer de poliţie, Ibrahim a fost capul organizaţiei criminale D-Company în anii ’70. Acuzat de trafic de droguri şi terorism, el a fost de asemenea implicat în bombardamentul din Bombay din 1993, când au fost ucise 257 de persoane. Cândva, Ibrahim a figurat pe lista FBI a primilor zece cei mai căutaţi fugari, însă este încă în libertate.

Viktor Bout
Avere: 6 miliarde de dolari

Acuzaţii: contrabandă cu arme, terorism

După căderea Uniunii Sovietice, Bout, un fost translator militar, s-a implicat în contraband cu arme în Africa şi Orientul Mijlociu. În 2008, Bout, poreclit Mercenarul morţii, a fost extrădat în SUA şi acuzat că a vândut arme revoluţionarilor din Columbia, folosite împotriva forţelor americane. În 2011 a fost condamnat la 25 de ani de închisoare federală.

Khun Sa
Avere: 5 miliarde de dolari

Acuzaţii:  trafic de droguri

Supranumit Regele Opiului, Khun Sa s-a născut în Zhang Qifu, Myanmar. În 1960 a devenit unul dintre cei mai notorii traficanţi de heroină, în Triunghiul de Aur, una din cele două regiuni principale de producţie a opiumului din Asia. În 1988, Khuns Sa s-a oferit să vândă guvernului Australian întreaga producţie de heroină pe care o deţinea – aproximativ jumătate din piaţa globală, pentru suma de 37 de miliarde de dolari. Reprezentanţii statului au refuzat însă oferta.

Carlos Lehder
Avere: 2,7 miliarde de dolari

Acuzaţii:  trafic de droguri

Co-fondator al cartelului Medellín, Lehder şi-a început cariera criminală ca hoţ de maşini, iar în prezent împarte celula cu George Jung, alt nume criminal de pe lista neagră. Ledher a pus bazele unui imperiu al cocainei pe Norman’s Cay, insula private pe care o deţine în Bahamas. Se estimează că aici ajungeau zilnic circa 300 de kilograme de cocaină.

Lehder s-a oferit chiar să plătească datoriile externe ale Columbiei pentru ca autorităţile “să închidă ochii” în faţa ilegalităţilor sale. În 1987, a fost extrădat în Statele Unite, unde execută sentinţa de 135 de ani de închisoare pe care a primit-o.

Leona Helmsley
Avere: 2 miliarde de dolari

Acuzaţii: evaziune fiscală

Căutată pentru neplata unor datorii către creditorii săi, Leona Helmsley, o fostă femeie de afaceri, a fost prinsă cu infracţiuni mult mai grave şi a fost acuzată de evaziune fiscală. A fost condamnată la 16 ani de închisoare dar a executat doar 19 luni. Ea a murit în 2007, lăsând o avere de 12 milioane de dolari câinelui său, Trouble.

Allen Stanford
Avere: 2 miliarde de dolari

Acuzaţii: fraudă

Ca preşedinte al Stanford Financial Group, omul de afaceri texan a fost prins ca autor al unei scheme Ponzi în valoare de 8 miliarde de dolari, operaţiune întinsă din Texas până în Caraibe (Stanford era cetăţean al SUA şi Antigua), ba chiar şi mai departe. A fost acuzat de fraudă şi condamnat la închisoare cu o sentinţă de 110 ani.

Griselda Blanco
Avere: 2 miliarde de dolari

Acuzaţii: trafic de droguri, crimă

Supranumită „Naşa Cocainei”, Blanco a fost un principal jucător de pe piaţa cocainei din Miami, începând cu anii ’50, şi până la mijlocul anilor 2000. Arestată în 1985, ea a fost condamnată la peste zece ani de închisoare, dar a continuat să conducă operaţiunile din spatele gratiilor. În timp ce îşi executa pedeapsa, a mai fost acuzată de încă trei crime comise înainte de arest, în urma cărora sentinţa i-a fost prelungită.

Blanco a fost eliberată în 2004 şi deportată în Columbia, unde a fost împuşcată în 2012 în faţa unei măcelării. Autorul asasinatului a rămas necunoscut. Actriţa Catherine Zeta Jones a jucat rolul Griseldei Blanco în filmul Naşa Cocainei.

leave a reply