NordNews
Avem ce spune

Cel puţin 36 de turişti au decedat în urma unui accident rutier în Coreea de Nord.

Cel puţin 32 de turişti chinezi şi patru nord-coreeni au decedat în urma unui accident rutier care a avut loc în Coreea de Nord, a anunţat Ministerul de Externe de la Beijing, precizând că alţi doi cetăţeni au fost grav răniţi şi sunt în stare critică.
Ministerul Sănătăţii de la Beijing a transmis că va trimite în Coreea de Nord o echipă de medici, echipamente şi medicamente pentru a ajuta la tratarea supravieţuitorilor.
Un autocar cu turişti chinezi a fost implicat într-un grav accident rutier în Coreea de Nord, în urma căruia s-au înregistrat mai multe victime, potrivit presei şi autorităţilor din China, fără să ofere mai multe detalii, relatează agenţia de ştiri Reuters.
Într-un mesaj postat luni dimineaţa pe Twitter, televiziunea de stat din China informa că autocarul ar fi căzut de pe un pod, în urma incidentului decedând 30 de persoane. Mesajul a fost însă şters ulterior. Presa chineză a difuzat imagini de la locul incidentului, cu un autocar răsturnat. Cel puţin o persoană a fost spitalizată, a mai informat iniţial televiziunea de stat chineză.
Coreea de Nord este o destinaţie turistică populară pentru chinezi, în special pentru locuitorii din nord-estul Chinei.
Potrivit celor mai recente date, Coreea de Nord a fost vizitată de 237.000 de turişti chinezi în anul 2012.
Sursă: Mediafax.ro

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"