NordNews
Avem ce spune

Cele trei microbuze cu ziare pro-Dodon, reținute pe teritoriul IGP, au fost eliberate

Poliția a eliberat cele trei microbuze ticsite cu ziare, care au fost sechestrate ieri de pe teritoriul Editurii „Universul”. Acest fapt i-a indignat pe reprezentanții Partidului Democrația Acasă, care au păzit toată noaptea cele trei microbuze ca să nu dispară tirajul până la numărarea acestora, potrivit jurnal.md.

„Le-am păzit toată noaptea, pentru ce? Și-au luat ziarele de propagandă și s-au dus să le împartă. Poliția spune că face anchetă. Pentru ce, din moment ce acestea vor fi duse la oameni? De ce am stat toată noaptea, iar poliția le-a deschis până la urmă porțile și ei s-au dus”, s-a revoltat liderul Partidului Democrația Acasă, Vasile Costiuc.

Amintim că poliția a numărat un tiraj de ziare „Socialistul” de 172 de mii de exemplare, de trei ori mai mult de cât era indicat pe coperta acestora. Reprezentanții IGP au declarat că pe cazul dat va fi inițiată o anchetă.

Deputatul PAS Oazu Nantoi a declarat însă că poliția refuză să întreprindă acțiuni pentru a ridica datelele de pe calculatorul instalației de tipărire de la întreprinderea de stat Universul, și că astfel mimează procesul de anchetare. Acesta susține că directorul întreprinderii a invocat un argument fals precum că nu poate găsi șeful de schimb care doarme după tură și până în prezent nu au fost ridicate probele principale ce țin de tirajul tipărit.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata