NordNews
Avem ce spune

CET- Nord va beneficia de 17 mil de euro pentru modernizarea sistemului de încălzire centralizată

Bălțenii vor beneficia de încălzire centralizată mai eficientă datorită unui nou împrumut în valoare de 17 milioane de euro, acordat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) Centralei Electrice de Termoficare – Nord din mun. Bălți. În acest sens, astăzi, vicepremierul Andrei Spînu și Octavian Costaș, reprezentant BERD, au semnat Acordul de împrumut dintre RM şi BERD pentru realizarea proiectului „Sistemul termoenergetic al mun. Bălți – Faza II. 

O nouă investiție în valoare de 17 milioane de euro sunt oferiți țării noastre de BERD şi alți donatori. De data aceasta, banii sunt destinați pentru modernizarea sistemului de încălzire centralizată din Bălți.
Acordul de împrumut l-am semnat astăzi cu Octavian Costaș, reprezentant al BERD. Cu această sumă compania CET Nord îşi va îmbunătăți sistemele de încălzire. Prioritar, proiectul va contribui la restabilirea furnizării de apă caldă menajeră centralizată, întreruptă în urmă cu mai bine de 20 de ani, a scris Andrei Spînu pe pagina sa de facebook.

 

Astfel, BERD va acorda un împrumut de 14 milioane de euro, alături de finanțarea din cadrul Fondului Verde pentru Climă (GCF) de 1 milion de euro. Împrumutul va fi suplinit de un grant de 2 milioane euro de la Fondul Parteneriatului pentru Eficiență Energetică și Mediu din Europa de Est (E5P).

Investiția va contribui la atenuarea problemelor legate de infrastructură și va promova decarbonizarea sistemică. Aceasta va încuraja o reducere a importurilor de energie electrică, ceea ce va duce la o mai bună securitate energetică și la economii semnificative de emisii de CO2.

Prin îmbunătățirea eficienței operaționale și energetice a termoficării centralizate prin intermediul unor controale mai bune ale sistemului, proiectul va permite introducerea facturării consumatorilor la nivel de apartament în baza consumului real și va optimiza în continuare utilizarea centralei de înaltă eficiență pentru producerea  în cogenerare a energiei termice și electrice.

Proiectul va contribui şi la restabilirea furnizării de apă caldă menajeră centralizată, întreruptă în urmă cu mai bine de 20 de ani.

Noua investiție se bazează pe îmbunătățirile obținute în prima etapă a proiectului, finalizat în 2019, ceea ce a dus la o reducere semnificativă a consumului de gaze naturale, reducerea emisiilor de CO2 și servicii de termoficare de calitate mai bună.

Compania de stat CET Nord furnizează servicii de termoficare pentru aproximativ 70% din populația municipiului, precum și pentru numeroase clădiri publice și entități comerciale.

Proiectul face parte a Programului BERD Orașe Verzi, care ajută orașele membre să identifice, să prioritizeze și să abordeze problemele de mediu prin elaborarea unui Plan de acțiuni și realizarea de investiții ce vin drept răspuns la provocările urbane ale orașelor. Lansat în 2016, are în prezent 52 de orașe membre. Bălți s-a alăturat programului în 2019.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata