Cetățenii moldoveni fac contrabandă nu numai cu țigări, dar și cu miez de nucă

Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoşani, România au depistat în trafic două femei din Republica Moldova, care transportau, în portbagajul şi pe bancheta din spate a autoturismului în care se aflau, mai mulţi saci cu miez de nucă în valoare de peste 33 de lei moldovenești, fără a deţine documente de provenienţă.

În dimineaţa zilei de 20 ianuarie, polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al  Poliției de Frontieră Botoşani – I.T.P.F. Iași, au oprit pentru control, pe raza localității de frontieră Brăteni, un autoturism de modelul Volkswagen, condus de o femeie, M. F., cetăţean moldovean în vârstă de 48 de ani, care era însoţită de o altă femeie, S.S., tot cetăţean moldovean, în vârstă de 51 de ani.

Locul reținerii

În urma controlului, poliţiştii de frontieră au descoperit în portbagajul maşinii şi pe bancheta din spate mai mulţi saci cu aproximativ 400 de kilograme de miez de nucă, pentru care femeile nu deţineau documente de provenienţă. Cele două persoane au declarat că intenţionau să comercializeze întreaga cantitate de nucă în judeţul Botoşani.

Pe această cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, întreaga cantitate de miez de nucă, în valoare de 8.000 lei românești sau  peste 33 de mii de lei moldovenești, fiind ridicată în vederea confiscării şi predării unei societăţi de profil pentru valorificare. Autoturismul în valoare de 18.400 lei   (76 de mii de lei moldovenești) a fost reținut și el în vederea continuării cercetărilor.

Potrivit, surselor din cadrul poliției de frontieră române automobilul cu cele două moldovence și cu aproximativ 400 de kg de miez de nucă de contrabandă ar fi trecut spre România prin postul vamal Costești.

Ofițerul de presă al Serviciulului Vamal a declarat pentru NordNews că instituția nu cunoaște informații referitor la acest caz și că s-a autosesizat și va dispune pornirea unei anchete interne în acest sens.

Precizăm că prețul unui kilogram de miez de nucă pe piață în R. Moldova oscilează între 60 și 64 de lei. Astfel, în urma eventualei comercializări a întregii cantități de miez de nucă în România, cetățenele R. Moldova ar fi obținut un profit de peste 10 mii de lei moldovenești.

 

leave a reply