NordNews
Avem ce spune

Cine ar putea fi noul președinte al Partidului Acțiune și Solidaritate

După ce Igor Grosu a anunțat recent că, la 28 noiembrie curent, urmează să se desfășoare Congresul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), pentru alegerea noului președinte al formațiunii, vicepreședinții și alte organe de conducere a partidului, sursele Realitatea.md din interiorul PAS, sub anonimat au declarat că lupta pentru șefia partidului se va da între Igor Grosu, Olesea Stamate, Mihai Popșoi, Sergiu Litvinenco și Andrei Spînu.

Potrivit surselor, acești membri ai partidului, unii dintre ei fiind chiar și fondatori ai PAS, și-ar fi anunțat intenția de a candida la funcția de președinte în cadrul Congresului programat pentru ziua de 28 noiembrie.

În prezent, Organizațiile Teritoriale ale PAS au sarcina să-și aleagă la fel noua conducere, ca mai apoi să își delege reprezentanți la Congresul PAS, unde vor fi supuse votului cele cinci candidaturi pretendente la șefia partidului.

Precizăm că, după alegeri se vehicula că, între Igor Grosu și Andrei Spînu ar fi apărut unele disensiuni referitor la șefia interimară a formațiunii, care însă s-ar fi aplanat. Informația dată nu a fost confirmată la nivel de reprezentanți ai PAS-ului.

Amintim că, PAS a rămas fără președinte după ce Maia Sandu a câștigat alegerile prezidențiale din 2020. Conform legislației, șeful statului nu poate fi membru de partid sau altă organizație politică, fapt ce a obligat-o să-și depună de demisia de președintă a PAS și să se retragă și din partid. Interimatul funcției este asigurat până în prezent de către Igor Grosu, care, printre altele, este și cofondator al PAS.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"