NordNews
Avem ce spune

VIDEO | Cine l-ar putea înlocui pe Usatîi. Locuitorii din Bălţi, despre demisia primarului

Plecarea lui Renato Usatîi de la cârma primăriei de Bălți a provocat lacrimi și regrete, iar pentru unii, noi speranțe și așteptări. Asta susțin chiar ei, locuitorii orașului. Echipa Nordnews.md a decis să afle ce părere au cetățenii despre demisia lui Usatîi, cine ar putea fi noul primar și ce calități ar trebui să posede următorul conducător al municipiului Bălți.

„Pentru el, toată lumea a fost la fel, dar dacă lumea nu l-a ales la alegeri, nu a avut respect față de el.  La noi e dezordine în republică, nu știu ce va fi mai departe. Dacă puțin ne-a ridicat Renato Gheorghevici, a făcut străzi frumoase, noi în ograda noastră n-am avut lumină niciodată, dar mulțumim lui că avem lumină în ogradă”.

Îmi pare rău că el nu este, dar chiar și dacă va fi mai sus, eu cred că nu va uita de orașul nostru”.

„Asta e alegerea lui, rău sau bine, cu el a fost bine, mi se pare că în ultimii 20 de ani e cel mai bun primar”.

„Îmi pare rău că a plecat”.

Foarte rău, deoarece, doresc ca mai departe să fie schimbări, dar, totuși, ca om este energic”.

„Ne pare rău. El tare bun a fost, înțelegea în toate, a făcut un lucru foarte bun și îi mulțumim mult”.

„Îmi pare tare rău, vă spun sincer.  A făcut multe lucruri, dar nu a reușit totul”.

„Îmi pare rău de dumnealui, sincer îmi pare, pentru că a făcut foarte mult la noi în oraș”.

Oamenii susțin că este devreme pentru a face prognoze, mai ales că nu au identificat aproape niciun candidat care să le merite votul.

Nu știu cine va fi după, să nu fie mai rău ca el.  Ar trebui să fie o persoană care va avea grijă de poporul său, de persoanele care locuiesc în oraș”.

„Mi-i greu să spun, poate Grigorișin”.

„Nume nu pot spune, nu văd candidați buni în oraș”.

„Eu nu știu alte candidaturi care ar putea fi acolo, eu sunt bătrân, nu mă prea interesez de aceste treburi”.

„—Pe cine vedeți ca primar în acest oraș?  — Nu știu, nu sunt care să merite”.

„Poate Grigorișin, dacă va candida, pe alcineva nu văd”.

„—Nu văd pe nimeni în loc.  —Ce calități trebuie să aibă un primar?  —S-a văzut că Usatîi a făcut multe în oraș, a înflorit puțin, acum îmi pare că va fi mai rău ca înainte”.

Sunt și dintre cei care au așteptat plecarea lui Usatîi. Ei spun că vor un primar mai bun și mai sârguincios.

„Da, desigur, este nevoie de schimbări, să fie mereu una și aceeași, nu este corect.  Noi mergem înainte, viața continuă, acum avem șansa”.

„Nici n-am știut de asta.  Usatîi, eu socot că nu este primar”.

„Ceea ce văd pe internet, nu aud de bine.  Sunt bucuroasă că a plecat”.

Amintim că, ieri, Renato Usatîi și-a dat demisia, fiind supărat de rezultatul alegerilor Parlamentare din 11 iulie, când a obținut doar 10 mii de voturi din partea bălțenilor. Astfel, pe 21 noiembrie, la Bălți, urmează să aibă loc alegeri locale noi.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata