NordNews
Avem ce spune

CNA: Bunuri în valoare de două milioane de lei, puse sub sechestru de ARBI

Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI) din cadrul CNA anunță că a aplicat sechestre pe bunuri în valoare de două milioane de lei, pe parcursul unei săptămâni. Printre bunurile indisponibilizate sunt cinci terenuri agricole, un teren pentru construcție, o construcție locativă și una nelocativă.

Pe parcursul săptămânii precedente, Agenția a efectuat șase expertize judiciare, trei grafoscopice și trei IT, în procedură fiind alte 58 de expertize.

„Ofițerii de urmărire penală ai CNA gestionează 342 de cauze penale”, se arată într-un comunicat emis de Centrul Național Anticorupție.

Totodată, Direcția legislație a întocmit 12 rapoarte de expertiză și 21 de avize.

Direcția analitică a efectuat cinci analize operaționale și a inițiat cinci noi, alte 60 de studii sunt în procedură. Reprezentantul Serviciului juridic al CNA a participat la 11 ședințe de judecată, iar Direcția testarea integrității profesionale a eliberat 122 de caziere de integritate”, se mai arată în comunicat.

În prezent, în Izolatorul CNA sunt plasate 16 persoane.

Amintim că, ARBI are în calitate de atribuții efectuarea investigațiilor financiare paralele, indisponibilizarea bunurilor infracționale, evaluarea, administrarea şi valorificarea bunurilor infracționale sechestrate.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"