NordNews
Avem ce spune

Coeficientele de locațiune vor fi majorate în Bălți

În cadrul celei de-a XVI-a ședințe ordinare a Consiliului Municipal, Bălți, din 21 decembrie 2020, au fost supuse votului mai multe chestiuni.

Una dintre ele prevede permiterea Întreprinderii Municipale „Gospodăria Locativ-Comunală Bălți” să prelungească termenele de valabilitate ale unor contracte de locațiune. În acest context, consilierul municipal Sergiu Burlacu a propus să fie majorat coeficientul de închiriere (de la 0,5, la 2,0) a unui spațiu de 46 de metri pătrați, amplasat la intersecția străzilor Alexandr Pușkin și Ștefan cel Mare. Acest spațiu este închiriat timp de 10 ani cu doar 1000 de lei lunar:

„În cadrul ședinței Comisiei Specialitate Economică-Financiară, am acordat întrebarea: care este criteriul de stabilire a coeficientului? Astfel, ne trezim că în centrul orașului, un agent economic închiriază aproximativ 46 de metri pătrați pentru un an și achită chiria de 1000 de lei pentru o lună. Este vorba despre clădirea nelocativă a blocului 88 de pe strada Ștefan cel Mare.”, a declarat Sergiu Burlacu.

„Între întreprindere și Administrația Publică Locală este încheiat un contract de locațiune, unde este stipulat coeficientul de 0,5. Acesta este reglementat în conformitate cu regulamentul aprobat de Consiliul Municipal cu privire la modul de dare în locațiune a activelor neutilizate a proprietății municipale. Acest coeficient poate fi majorat în condițiile unui acord bilateral. În mod unilateral, Consiliul Municipal nu poate să majoreze coeficientul de locațiune. Dar în cazul în care partea vizată va oferi un acord, atunci el poate fi schimbat.”, a explicat Andrei Popa, șeful adjunct al Direcției Proprietate Municipală și Relații Funciare.

În cele din urmă, Consiliul Municipal a convenit să ofere un termen de trei luni, timp în care agentul economic va continua să plătească câte 1000 de lei pe lună, pentru închirierea spațiului nelocativ, după expirarea acestui termen, coeficientul va fi ridicat până la 2.00. Astfel, suma parvenită în urma contractului de locațiune va crește de la 12 mii de lei la 48 de mii de lei anual.

Consilierii au convenit unanim că și alte contracte de locațiune vor fi revizuite, iar coeficientele de închiriere vor fi majorate, pentru a suplini bugetul municipal.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata