NordNews
Avem ce spune

Comisar european: UE va trebui să investească 500 de miliarde de euro în noi centrale nucleare

Centralele nucleare de ultimă generaţie vor avea nevoie de investiţii de 500 miliarde de euro până în anul 2050, spune comisarul european pentru piaţa internă, Thierry Breton. El spune că este „crucial ca energia nucleară să primească eticheta verde în cadrul tranziţiei energetice, scrie digi24.ro.

Numai centralele nucleare existente vor avea nevoie de investiţii de 50 de miliarde de euro până în 2030. Iar cele de noua generaţie vor avea nevoie de investiţii de 500 de miliarde de euro până în 2050, a spus Breton, într-un interviu pentru săptămânalul Le Journal du dimanche”, potrivit Agerpres.

În 31 decembrie 2021, Comisia Europeană a dezvăluit un proiect conform căruia unele centrale nucleare şi o parte dintre centralele electrice care utilizează gazele naturale drept combustibil ar putea să fie considerate proiecte verzi, ceea ce le-ar facilita atragerea de finanţare. Executivul comunitar va strânge reacţii cu privire la propunerile sale până la data de 12 ianuarie şi speră ca, până la finele acestei luni, să prezinte în mod oficial textul final al propunerii sale. După aceea, textul va fi discutat cu guvernele statelor membre şi cu Parlamentul European timp de până la şase luni

Pentru Thierry Breton, includerea energiei nucleare în această taxonomie este crucială pentru a permite sectorului să atragă capitalurile de care va avea nevoie”, relatează AFP.

Tranziţia ecologică va antrena o revoluţie industrială de o amploare inedită. Precum şi o cursă pentru capital între diferite surse energetice, de exemplu numai energiile regenerabile vor mobiliza investiţii de 65 de miliarde de euro pe an. La aceasta va trebui să adăugăm investiţii de 45 de miliarde de euro pe an pentru a ne dota cu infrastructuri de reţea suplimentare, a estimat oficialul.

În condiţiile în care 26% din energia electrică produsă în prezent în UE provine de la centralele atomice, comisarul Thierry Breton a subliniat că energia nucleară va reprezenta cel puţin 15% din mixul energetic în 2050.

Etichetarea centralelor nucleare drept investiţii verzi provoacă diviziuni în rândul UE. Astfel, Franţa, ţară care îşi asigură 70% din electricitate din centrale nucleare, este unul dintre cei mai importanţi susţinători ai energiei nucleare şi susţine că emisiile reduse de CO2 ale centralelor nucleare fac acest tip de energie crucial pentru tranziţia la energia verde. Însă Germania şi alte state se opun şi au început, deja, să îşi închidă propriile lor centrale nucleare.

La mijlocul lunii octombrie, zece state membre UE, inclusiv România, au cerut în mod public includerea energiei nucleare pe lista investiţiilor verzi. Toate ţările semnatare, în frunte cu Franţa, subliniază că avansul preţurilor la energie a scos în evidenţă importanţa reducerii dependenţei de terţele ţări, în cel mai scurt timp posibil. Energia nucleară este o sursă de energie accesibilă şi independentă şi ar trebui să fie inclusă pe lista investiţiilor verzi până la finele acestui an.

Pentru a câştiga bătălia climatică, avem nevoie de energie nucleară. Pentru noi toţi, energia nucleară este un activ crucial şi fiabil pentru un viitor cu emisii reduse de carbon, se arată într-o declaraţie care a fost semnată în octombrie de către reprezentanţii Poloniei, Ungariei, Slovaciei, Bulgariei, Croaţiei, României şi Sloveniei.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata