NordNews
Avem ce spune

Concurenţii electorali nu declară cheltuielile reale suportate în campania electorală

Misiunea de Observare (MO) Promo-LEX a lansat cel de-al cincilea raport de monitorizare a alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova. Ca şi în rapoartele precedente, MO a constatat mai multe probleme, printre care: utilizarea resurselor administrative, intimidare şi prezenţa discursului instigator la ură şi discriminare în mesajele concurenţilor, oferirea cadourilor cu tentă electorală, dar şi implicarea cultelor religioase în campania electorală a unui candidat. La fel, observatorii Promo-LEX au constatat includerea persoanelor decedate şi erori de adrese în listele electorale, transmite tvrmoldova.md.

Încălcări multiple pe ultima sută de metri
MO Promo-LEX comparativ cu primele două săptămâni de campanie, constată practic o dublare a numărului de activităţi electorale – 992. La fel, constatăm noi cazuri de implicare a PSRM, partid care nu a desemnat candidaţi, în campania electorală a CI Igor Dodon (52% din toate activităţile candidatului).Observatorii au identificat şi cel puţin 24 de cazuri ce pot calificate drept utilizare a resurselor administrative, dintre care: 21 – Igor Dodon (CI) şi 3 – Tudor Deliu (PLDM). Au fost raportate cel puţin două cazuri ce pot fi calificate drept corupere a alegătorilor, în ambele fiind vizat candidatul Igor Dodon (CI). În context, au fost raportate şi cel puţin 52 cazuri în care activităţile de promovare a candidaţilor au fost efectuate de aleşii locali cu statut de preşedinte/vicepreşedinţi de raion sau primar/viceprimar. Acţiunile de agitaţie electorală erau întreărinse în perioada concediilor de odihnă solicitate anume pe perioada campaniei electorale prioritar fără înregistrare la CEC în calitate de persoane de încredere. De asemenea, au fost raportate cel puţin 6 cazuri în care au fost implicaţi reprezentanţi ai cultelor religioase în campania electorală a candidatului Igor Dodon (CI). Potrivit rapoartelor observatorilor, au fost înregistrate cel puţin nouă cazuri de intimidare a candidaţilor sau vandalizare a materialelor publicitare ale acestora, fiind vizaţi în 2 cazuri – Igor Dodon (CI), 2 cazuri – Maia Sandu (PAS), 2 cazuri – Renato Usatîi (PN), şi câte un caz – Violeta Ivanov (PPŞ), Octavian Ţîcu (PUN) şi Andrei Năstase (PPPDA).
Cheltuieli neraportate şi donaţii cu depăşirea plafonului mijloacelor financiare ce pot fi transferate pe contul Fond electoral
Conform rapoartelor prezentate la CEC, volumul veniturilor declarate de către concurenţii electorali, pentru perioada 10 – 23 octombrie, este de 6 027 149 lei, dintre care 996 772 de lei sunt venituri în mărfuri şi servicii gratuite.Misiunea estimează cel puţin 3 800 981 de lei neraportaţi în această perioadă de către concurenţii electorali: Violeta Ivanov (PPŞ) –1 574 706 lei, Igor Dodon (CI)- 932 334 lei, Andrei Năstase (PPPDA) –551 901 lei, Maia Sandu (PAS) – 288 176 lei, Renato Usatîi (PN) – 291 226 lei, Tudor Deliu (PLDM) – 61 117 lei, Octavian Ţîcu (PUN) – 74 813 lei, Dorin Chirtoacă (BE UNIREA) – 26 708 lei.
Nerespectarea măsurilor de protecţie de către organele electorale
Potrivit observatorilor Promo-LEX, nu toate CECE respectă cerinţele privind activitatea în condiţii de pandemie: 8 (22%)  consilii nu deţin registrul de monitorizare a temperaturii funcţionarilor electorali, cel puţin 18 (50%) CECE nu efectuează termometria vizitatorilor, iar în cazul a 5 CECE (14%) nu se regăsesc informaţii privind regulile de protecţie a sănătăţii în perioada pandemiei. De asemenea, în cel puţin 7 cazuri, potrivit observatorilor, CECE au depistat anumite lipsuri din lista materialelor de protecţie şi prevenire a răspândirii infecţiei COVID-19 recepţionate de la CEC.Cu regret, constatăm nerespectarea cerinţelor privind măsurile de protecţie în context pandemic şi de către 776 (82%) de birouri electorale ale secţiilor de votare(BESV).
Deficienţele Codurilor electoral şi administrativ limitează dreptul concurenţelor la un recurs efectiv
Potrivit observatorilor Promo-LEX, în perioada de referinţă la CEC a fost o singură contestaţie, soluţionată în termene legale. În cazul la alte şase sesizări/ demersuri, CEC se pare că nu le-a soluţionat şi nu a publicat vreun răspuns.În contextul soluţionării litigiilor, MO Promo-LEX constată că, concurenţilor electorali le este afectat dreptul la un recurs efectiv din cauza omisiunii ajustării prevederilor Codului electoral şi administrativ.
Limitarea accesului observatorilor la listele electorale
Promo-LEX a atestat nerespectarea termenelor de transmitere a listelor electorale către BESV în cazul a cel puţin 406 BESV (42%) din 947 vizitate. Totodată, menţionăm că în circa 20% (184) din secţiile vizitate observatorilor le-a fost limitat accesul la listele electorale ce conţin datele depline ale alegătorilor. Printre erorile identificate mai des în liste se numără: prezenţa persoanelor decedate în liste (145 cazuri) şi atribuirea eronată a alegătorilor la altă SV din aceeaşi sau chiar altă localitate (45 cazuri).
Mai puţini observatori acreditaţi comparativ cu scrutinul parlamentar din 2019
În perioada de observare au fost acreditaţi de către CEC 1 153 (53%) de observatori şi experţi. În total, pentru alegerile prezidenţiale au fost acreditaţi cumulativ 2 193 de observatori, dintre care – 1883 observatori naţionali, 299 de observatori internaţionali şi 11 experţi electorali internaţionali. Din numărul total al observatorilor naţionali, Asociaţia Promo-LEX a acreditat 1200 (64%). Comparativ cu scrutinul parlamentar din 24 februarie 2019, atestăm o descreştere cu 45% a numărului de observatori naţionali şi cu 60% a numărului de observatori internaţionali.
Discursul de ură şi instigare la discriminare
Constatăm o creştere continuă a numărului de cazuri de utilizare a discursului de ură atât de către candidaţi, cât şi de către politicieni, lideri de opinie, jurnalişti şi cetăţeni. Doar în perioada de referinţă au fost identificate cel puţin 76 cazuri noi, cu 13 mai multe decât în perioada precedentă de monitorizare. Dintre acestea, în 46 cazuri autorul acestui tip de discurs a fost candidatul Renato Usatîi (PN), în trei cazuri Andrei Năstase (PPPDA) şi în câte un caz autori au fost Dorin Chirtoacă (Blocul Electoral UNIREA), Violeta Ivanov (PPŞ) şi Igor Dodon (CI). Alte 15 cazuri de mesaje de ură şi/sau instigare la discriminare i-au vizat pe 5 din cei 8 candidaţi înscrişi în cursa electorală. Astfel, Igor Dodon a fost vizat în 5 cazuri,  Maia Sandu – 4 cazuri, Violeta Ivanov- 3 cazuri, Dorin Chirtoacă – 2 cazuri şi într-un caz a fost vizat Renato Usatîi. De asemenea, au fost înregistrate şapte cazuri noi de discurs de ură împotriva alegătorilor, în general, şi a alegătorilor de pe malul stâng al râului Nistru, în special.Asociaţia Promo-LEX atrage atenţia că utilizarea discursului de ură şi instigare la discriminare în spaţiul public şi mass-media de către candidaţi şi susţinătorii acestora, în contextul campaniei electorale, afectează atât demnitatea contracandidaţilor, cât şi a persoanelor care fac parte din anumite grupuri sociale, inclusiv atunci când sunt utilizate prejudecăţi şi stereotipuri sau se instigă la discriminare şi violenţă. Misiunea de observare a alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova din 1 noiembrie 2020, este desfăşurată de Asociaţia Promo-LEX cu suportul financiar al Agenţiei Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională (USAID) prin Programul „Democraţie, Transparenţă şi Responsabilitate”, al Departamentului Buna Guvernare al Fundaţiei Soros Moldova prin proiectul „Monitorizarea alegerilor prezidenţiale din 1 noiembrie 2020”, precum şi al Consiliului Europei prin proiectul „Suport pentru observarea civică a alegerilor prezidenţiale din 2020 în secţiile de votare create în străinătate”. Componenta „Discursul instigator la ură” este susţinută de către Departamentul justiţie şi drepturile omului al Fundaţiei Soros Moldova prin proiectul „Consolidarea unei platforme de dezvoltare a activismului şi educaţiei de Drepturi ale Omului în Republica Moldova – etapa a IV-a”.  
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata