NordNews
Avem ce spune

Concurs trucat pentru șefia SA „RED-Nord”. APP ar fi oferit răspunsurile din timp candidatului PSRM

Astăzi are loc concursul pentru funcția de director general al Întreprinderii de Stat „Rețelele Electrice de Distribuție Nord” (RED-Nord).  În cursa pentru șefia companiei care asigură distribuția a circa 30 la sută din energia electrică utilizată în R. Moldova au fost înregistrați trei candidați. Aceștia susțin acum proba interviului în fața membrilor Comisiei de selectare.

Potrivit unor surse, unul dintre cei trei candidați, Vitalie Prisacari ar fi venit la etapa a doua a concursului (interviul) cu răspunsurile pregătite din timp. Aceleași surse ne-au comunicat anterior, că Prisacari, care este fiul consilierului municipal din Bălți, Iurie Prisacari, membru al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) ar fi favoritul acestei curse, chiar dacă nu corespunde unor cerințe stipulate în „Regulamentului privind organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcției vacante de director general al S.A. ”Rețelele Electrice de Distribuție Nord”. Este vorba de cunoașterea limbii de stat (limba română), dar și de experiența în funcții de conducere de cel puțin 4 ani.

Ieri, 7 aprilie, jurnaliștii NordNews au discutat cu cei trei candidați la funcția de director general al S.A ”RED-Nord. Detalii AICI: VIDEO | Cât de pregătit este candidatul PSRM să conducă un gigant energetic din nordul R.Moldova

Important de menționat că, apropiații deputatului Vladimir Andronachi, care au activat la CNA au fost implicați în schemele cu metale la S.A. „Metalferosși Căile Ferate ale Moldovei, în strânsă legătură cu procurorul Viorel Morari. Schemele eliberate de la CNA au fost promovate de deputatul Vladimir Andronachi, pentru ai loba interesele lui la Agenția Proprietăți Publice (APP) pentru promovarea directorilor de întreprinderi și anume: Ivancov Andrei Fiodrovici -șef Direcție securitate economică și gestiunea riscurilor, la moment, detașat director-interimar la SA RED-Nord; Serghei Cușnir, care a activat la CNA până în 2017, subalternul d.Ivancov la APP, Direcția securitate economică și gestiunea riscurilor, totodată este președinte a consiliilor la mai multe întreprinderi de Stat. În luna octombrie 2019, la PCCOCS, de procurorul Dorin Compan a fost deschis un dosar penal pe numele persoanelor sus menționate,  pentru trucarea concursurilor la directori pentru următoarele întreprinderi:

  1. 1. Combinatul de vinuri ” Mileștii Mici”
  2. ÎS „Moldatsa”
  3. ÎS ” Poșta Moldovei”
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata