NordNews
Avem ce spune

Confirmat! De astăzi, Certificatul de vaccinare sau Testul Covid este obligatoriu la participarea evenimentelor

Începând de astăzi, 11 septembrie, au intrat în vigoare noile măsuri adoptate de Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică. La evenimentele desfășurate în aer liber va fi permisă doar prezența persoanelor vaccinate sau a celor care prezintă un test negativ la COVID-19.

Valabilitatea testului trebuie să nu aibă mai puțin de 72 de ore. În cazul testului antigen rapid 48 de ore. Potrivit autorităților, testele pot fi prezentate atât pe suport de hârtie, cât și în format digital.

Pe lângă teste și certificate de vaccinare, vor mai fi acceptate și concluziile medicale, în cazul persoanelor care au fost bolnave de COVID-19 în ultimele șase luni sau un act care confirmă prezența anticorpilor. Documentul este valabil timp de 90 de zile după efectuarea analizei.

În Republica Moldova, de la începutul pandemiei, au fost infectați peste 273 de mii de oameni cu Covid-19, iar 6.492 de oameni au decedat.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata