Conservatorii lui Boris Johnson obțin majoritate absolută în Parlamentul Regatului Unit. „Avem un mandat puternic pentru Brexit”

Distribuiti mai departe...
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Premierul britanic Boris Johnson a obţinut o victorie răsunătoare la alegerile legislative anticipate de joi, Partidul Conservator trecând pragul de 326 de locuri din cele 650 ale Camerei Comunelor, potrivit rezultatelor oficiale parţiale publicate vineri, relatează AFP, BBC şi Reuters citat de agerpres.ro

 

După numărarea rezultatelor în aproape toate circumscripţiile electorale – 647 din 650 -, conservatorii deţineau 363 de mandate de deputaţi, ceea ce confirmă o largă majoritate conservatoare şi deschide calea ieşirii Regatului Unit din Uniunea Europeană la 31 ianuarie, aşa cum a promis Johnson.

Conservatorii nu au mai beneficiat de un asemenea nivel de control în parlament de la Margaret Thatcher, notează AFP.

Dacă Partidul Conservator a depăşit cu mult numărul de mandate obţinut la scrutinul din 2017, principala formaţiune a opoziţiei, Partidul Laburist, a suferit în schimb un recul dureros, ajungând la doar 203 mandate faţă de 262 la alegerile de acum doi ani.

Boris Johnson a declarat după anunţarea rezultatelor că guvernul său conservator a primit un „mandat puternic de a pune în practică Brexitul” şi că acest scrutin „istoric” îi va permite guvernului său să „respecte voinţa democratică a poporului”, referire la rezultatul referendumului din 2016, la care 52% dintre britanici au votat în favoarea ieşirii ţării din Uniunea Europeană.

leave a reply