NordNews
Avem ce spune

Constituția ar putea fi modificată. De unde planifică PAS să ia voturile care îi lipsesc

Preşedintele Parlamentului, Igor Grosu, nu exclude că iniţiativele PAS cu privire la modificările Constituţiei pot fi aprobate cu ajutorul voturilor deputaţilor din Blocul Comuniştilor şi Socialiştilor (BECS), scrie Noi.md. 

PAS intenţionează să aducă mai multe amendamente la Constituţie – unul dintre ele presupune simplificarea mecanismelor de confiscare a proprietăţilor funcţionarilor, celălalt – limitarea imunităţii deputaţilor (imunitatea nu va fi valabilă, dacă alesul poporului este implicat în scheme de spălare a banilor, de corupţie, influenţă, îmbogăţire ilicită). Potrivit lui Grosu, două proiecte vor fi în curând expediate pentru avizarea Curţii Constituţionale.

De asemenea, potrivit acestuia, partidul intenţionează să modifice componenţa Consiliului Suprem al Magistraturii. Dar, pentru a aproba modificările la Legea fundamentală, PAS are nevoie de încă patru voturi (partidul de guvernămînt are 63 de mandate). Grosu nu exclude faptul că acestea ar puate fi acordate de BECS.
Conform art. 141 din Constituţie, proiectele de legi constituţionale vor fi prezentate Parlamentului numai împreună cu avizul Curţii Constituţionale, adoptat cu votul a cel puţin patru judecători.

Parlamentul este în drept să adopte o lege cu privire la modificarea Constituţiei după cel puţin şase luni de la data prezentării iniţiativei corespunzătoare. Legea se adoptă cu votul a două treimi din deputaţi (67 din 101). Dacă, de la prezentarea iniţiativei cu privire la modificarea Constituţiei, Parlamentul nu a adoptat timp de un an legea constituţională corespunzătoare, propunerea se consideră nulă.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"