Coronavirusul le dă mari bătăi de cap producătorilor de căpșuni din Florești

Distribuiti mai departe...
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Dulci, suculente și de un roșu intens. Cu așa soiuri de căpșuni se pot lăuda fermierii din satul Cunicea, raionul Florești. Agricultorii așteaptă ca fructul de primăvară să se coacă, pentru ca ulterior, să ajungă pe tarabele din țară și de peste hotare. Fermierii însă, se tem că, din cauza pandemiei, ar putea rămâne fără brațe de muncă, dar și piață de desfacere.

Grigore Falin deține aproape 1,5 ha de teren plantat cu capșuni în care a investit peste 15 mii de euro. Din cauza pandemiei, el riscă să renunțe la afacere sa dulce.

Avem oameni care doresc să muncească. Dar, cum să-i aduci. Apoi unde să realizezi. Noi depunem tot sufletul, putem spune că aici dormim ziua și noaptea.  De la an la an, prognozele se înrăutățesc. Nu avem piață de realizare, carantina. Cu muncitori avem probleme”, a spus agricultorul.

Căpșunele sunt îngrijite cu multă migală, spune fermierul. Muncitorii au plantat materialul săditor sub o peliculă de mulcire în care se află sistemul de irigare prin picurare. Iar printre rândurile de căpșuni, aceștia au așternut paie.

Că să exiști, trebuie să muncești. Dacă nu lucrezi, n-ai cum să supravieţuieşti. Așa e la sat. Dacă la oraș mai ai șansa, aici nu. Trebuie să muncești fizic pentru a avea ceva. Dacă doar stai și aștepți, nimeni nu-ți va da nimic. Trebuie doar de lucrat”.

„Avem posibilitatea de a câștiga bani, lucrăm în fiecare zi. E ok, bine. Nu pot să spun că muncesc foarte greu. E normal. Sunt mulțumit că am de lucru, pentru că de lucru în general nu-i, au spus muncitorii

 În timp ce unii fermiei se tem de pandemie, alții doar de furia naturii. De exemplu, Ilie Fedorciucov din Cunicea deține 4 ha de căpșuni, în care a investit peste 40 de mii de euro. La sezon, fermierul colectează peste 25 de tone de căpșuni. Fructele dulci și suculente sunt exportate în Rusia, la preț de aproximativ 20 de lei per kilogram.

Soiul de căpșună Marmelad înflorește, de la acest moment și până la colectare sunt încă 22 de zile. Putem să spunem că la sfârșitul lui mai o vom recolta pentru export. Cel mai important să nu avem dezastre, grindină, ploi în timpul colectării”, a menționat Ilie Fedorciucov.

Pentru a fi competitiv pe piața și să nu ducă lipsă de clienți, fermierul importă materialul săditor din Italia și Germania. Acestea se deosebesc de soiurile locale prin intesnitatea culorii și a gustului.

Noi trebuie să venim cu ceva inovativ, trebuie să schimbăm asortimentul, oamenii se schimbă, gusturile se schimbă și piețele de desfacere se schimbă. Calitatea fructului se schimbă și noi trebuie să ne dezvoltăm”, a adăugat fermierul.

Fermierul spune că pentru a culege roada, va avea nevoie de ajutorul a peste 30 de zilieri.

Soiul de „Marmeladă” are nevoie în pâncul de vârf al coacerii mulți oameni. Ea începe dreptat să se coacă, apoi are un apogeu și atunci trebuie până la 30 de muncitori”, a precizat fermierul.

 Între timp, la piața din Bălți, căpșunele au ajuns deja în vânzare la prețul de 80 de lei per kilogram.

–Nu are lumea bani. Anul acesta este mai ieftină- Ați vândut ceva azi? – Da, am vântut vreo câteva kilograme”.

„Peste o săptămână va fi mai ieftină, probabil. Fiecare cumpără câte 0,5 kg, care și cât poate”, au spus vânzătorii.

 Cumpărătorii spun că prețurile sunt mari, dar justificate.

Am văzut prețurile, nu sunt după buzunarul meu. Pentru venitul nostru e scumpă, dar pentru producători nu, pentru că este scumpă creșterea căpșunilor”.

E scumpă, totul se scumpește. – Cât costă?- 70 de lei kg”, au precizat cumpărărorii.

În magazine, un kilogram de căpșuni costă până la 120 de lei.