NordNews
Avem ce spune

Covid-19 face victime la Bălți: Patru decese în doar o săptămână și sute de infectări

Numărul infectărilor cu Covid-19 este în continuă creștere la Bălți. Doar săptămâna trecută, au fost confirmate 417 cazuri noi. Asta în timp ce, acum trei săptămâni, numărul infectărilor era de 137 (pe parcursul unei săptămâni). Totodată, săptămâna trecută, patru locuitori din Bălți și-au pierdut viața din cauza Coronavirusului. În total, numărul deceselor, de la începutul pandemiei, a ajuns la 337, iar cel al infectărilor se apropie de 10 mii.

Potrivit Centrului de Sănătate Publică Bălți, 22,5% dintre locuitorii din municipiu s-au vaccinat cu prima doza de vaccin anti-Covid, iar 20,4% s-au imunizat cu ambele doze.

În oraș activează șapte centre de vaccinare, unde sunt disponibile cinci tipuri de vaccin: AstaZeneca, Pfizer, Johnson&Johnson, Sinopharm și Sinovac.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"