NordNews
Avem ce spune

Creștere alarmantă a cazurilor de Covid 19. În ultimele 24 de ore, s-au înregistrat 1 553 de cazuri noi

În ultimele 24 de ore, în Republica Moldova au fost efectuate 9 442 de teste, fiind confirmate 1 553 de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus. Din numărul de cazuri noi, 23 sunt asociate cu contact în afara țării. Astfel, până la ziua de astăzi, în Moldova s-au înregistrat 294 392 de cazuri de COVID-19. 

Potrivit datelor Ministerului Sănătății, din cazurile noi, 30 sunt în rândul lucrătorilor medicali (7-medici, 16-asistenți medicali, 7-personal auxiliar)

În total, în instituțiile medico-sanitare spitalicești sunt internate 2 185 de persoane confirmate cu infecția COVID-19, dintre care 156 în stare extrem de gravă și 20 pacienți sunt supuși ventilării mecanice.

În tratament la domiciliu cu forme ușoare și moderate de COVID-19 se află 7 264 de persoane, iar 15 818 sunt sub supraveghere la domiciliu.

Alți 1 314 pacienți au fost vindecați. În total, 277 659 de bolnavi au fost tratați de COVID-19.

Covid -19 a provocat și 24 de decese, numărul morților ajungând la 6 777.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata