NordNews
Avem ce spune

Cristian Hrițuc // Șansa Republicii Moldova: o putere monocoloră pentru reforme profunde

Republica Moldova a fost ajutată în ultimii ani de către Uniunea Europeană atât financiar, prin fonduri puse la dispoziție, cât și prin asistență tehnică pentru a se putea dezvolta. Până și cei mai eurosceptici cetățeni moldoveni nu pot contesta cifrele și dovezile, nu pot nega realitățile. Atunci când vine vorba de o comparație între ajutorul dat de UE, România sau SUA versus ajutorul primit din Federația Rusă există o balanță total dezechilibrată. Sunt date statistice care dovedesc cu vârf și îndesat că partenerii vestici au pompat masiv în Republica Moldova și au ținut-o pe linia de plutire.

Parcursul european al Republicii Moldova a început odată cu semnarea la 28 noiembrie 1994 a Acordului de Cooperare și Parteneriat, care a intrat în vigoare la 1 iulie 1998. În mai 2004, Republica Moldova a fost inclusă în Politica Europeană de Vecinătate a UE. Planul de Acțiuni RM-UE a fost semnat la 22 februarie 2005. La 4 mai 2006, Republica Moldova a fost acceptată în calitate de membru cu drepturi depline în cadrul Procesului de Cooperare în Europa Sud Est.

Pe 24 ianuarie 2011 Republica Moldova a primit în mod oficial un plan de acțiune pentru instituirea unui regim fără vize pentru călătoriile de scurtă ședere.

La cel de-al III-lea Summit al Parteneriatului Estic de la Vilnius, care a avut loc pe 28 și 29 noiembrie 2013, Republica Moldova a semnat Acordul de Asociere, inclusiv pentru o Zonă de liber schimb aprofundat și cuprinzător (ZLSAC) și de liberalizare a regimului de vize cu Uniunea Europeană.

În fine, pe 27 februarie 2014 Parlamentul European a votat regulamentul care permite eliminarea vizelor de intrare pe teritoriul Uniunii Europene pentru cetățenii Republicii Moldova.

Aderarea Republicii Moldova la UE este însă încă un proces foarte lung și anevoios. Chiar dacă UE ar dori acum să deschidă această poartă pentru Chișinău, acesta nu ar fi în stare să se integreze. Republica Moldova trebuie să facă reforme în aproape toate domeniile, să dovedească că statul moldovean este capabil să se auto-administreze, că are capacitatea de a impune domnia legii și că este o democrație consolidată. Nimeni din interiorul UE nu își dorește în interior un stat problemă, mai ales acum, în anii în care fenomenul migrației, Brexitul, politica Budapestei au condus la o slăbire a Uniunii în ansamblul său. Dacă mai pui și importul unei populației de origine rusă, ai un tablou total defavorabil.

Dar, chiar dacă UE nu este deschisă acum primirii Republicii Moldova, aceasta trebuie să își facă treaba, să reformeze statul, să intre pe drumul consolidării societății și să încerce să devină un stat care trăiește pe picioarele lui.

Este prima oară în istoria modernă, după deschiderea parteneriatului Republicii Moldova cu UE, când există toate premisele favorabile unui proces de reformă.

Dacă scoatem din calcul regimul Voronin, atunci când s-a depus cererea Acordului de Parteneriat, regim ce era unul autocrat și în care regulile democrației erau doar de formă, după acea perioadă guvernările care s-au succedat nu au avut premisele actuale.

Guvernul Filat și perioadele Alianței de Integrare Europeană au fost dominate de certuri politice, de interese de partid. Deși au fost multe lucruri bune făcute în acea perioadă, lucru care până la urmă a condus la semnarea Acordului de Asociere, nu s-a reușit o reformare a statului, ci mai mult o peticire pe ici pe colo.

Am avut perioade în care partidele care compuneau Alianța pro europeană se șantajau reciproc, de multe ori existau condiționalități și amenințări cu ruperea Alianței, iar în momentul de maximă tensiune s-a ajuns și la acest lucru.

În acele vremuri, președintele Republicii avea o legitimitate și mai mică, el fiind ales de Parlament, iar rolul acestuia era extrem redus.

Chiar dacă Guvernul Filat a pornit cu un sprijin mare al populației, clinciurile din coaliție, certurile politice au dus destul de rapid la o scădere a credibilității acestuia.

A urmat perioada regimului Plahotniuc, când chiar dacă exista un Guvern susținut de o majoritate parlamentară și care putea iniția multe reforme, a lipsit sprijinul populației.

Plahotniuc reușise să cumpere la bucată parlamentari și să își asigure o majoritate, dar acest lucru a condus tocmai la o lipsă de legitimitate. Au fost anii în care chiar dacă Guvernul Filip a fost lăudat pentru progresele făcute în reforma bancară, nu s-a reușit mare lucru nici în justiție, nici în alte domenii.

Chiar dacă Dodon era plătit și susținut financiar de Plahotniuc, de multe ori aceștia făcând jocuri în doi, faptul că exista un președinte pro-rus și un guvern pro-european a condus la un proces greoi de guvernare, cu multe scandaluri, uneori doar mimate, dar care nu făceau decât să inducă o stare de tensiune în societate.

Între 2009 și până acum s-au succedat 8 guverne, au fost nenumărate probleme: criza miliardului, manifestații de stradă, proteste, criza anulării alegerilor locale, crize guvernamentale, ce au creat o viață politică și socială extrem de tensionată.

Acum, odată cu aceste alegeri anticipate, Republica Moldova are o șansă imensă. Are un președinte cu o legitimitate puternică, are o susținere din Vest extrem, extrem de mare, poate la cea mai mare cotă din istorie și are șansa să aibă un Parlament dominat de PAS, partidul Maiei Sandu.

Un guvern monocolor format din PAS dă o șansă reformării Republicii Moldova. Este dovedit în istoria politică că atunci când există un singur partid la guvernare este mult mai ușor să impui măsurile pe care le vrei, să faci reformele necesare. În condițiile care se prefigurează acum, cu PAS obținând o majoritate parlamentară după redistribuire, vom putea avea o guvernare stabilă. Dacă în 2009 existau 3 partide în AIE, ceea ce a îngreunat procesul guvernării, acum, cu un singur actor politic majoritar, s-ar putea realiza mult mai multe lucruri.

Tandemul Președinte-Guvern ar putea funcționa foarte bine, nu ar mai exista disensiuni majore și nici fracturi provenite din poziționări ideologice diferite. Până la urmă, Maia Sandu este liderul PAS și știm foarte bine că partidul și-ar urma Președintele țării și ar fi de acord cu propunerile venite.

Un alt factor important este susținerea populară, legitimitatea pe care o are Maia Sandu și pe care o va avea noul parlament. Întotdeauna ai nevoie de un suport masiv din partea populației atunci când te apuci să faci reforme și știm bine că unele măsuri sunt mai dure, cu consecințe negative pentru populație pe termen scurt. Ar fi prima oară după ”momentul Filat”, când ar exista o susținere și o efervescență în societatea moldovenească. Dacă PAS va reuși să ia 51 de mandate, atunci vom avea un procent majoritar din partea populației Republicii Moldova care va susține pentru o perioadă destul de lungă noul Guvern.

Este șansa Republicii Moldova ca după aceste alegeri să intre într-un proces de dezvoltare și reformare, un proces de pregătire a unei eventuale aderări la UE în viitor, chiar și un viitor mai îndepărtat.

Președintele, Guvernul, majoritatea parlamentară, susținerea largă în societate, susținerea extrem de puternică din Vest reprezintă premisele unui nou început. Dacă Maia Sandu și PAS vor dovedi și că pot guverna bine, atunci vor domina scena politică timp de 8 ani. În cazul în care aceștia vor eșua, după ce au ”totul în mână”, atunci PSRM va putea reveni la putere și va câștiga ușor următoarele alegeri, iar Republica Moldova va rămâne în continuare un ”stat ținut pe perfuzii” de către Vest.

Sursa: hrituc.ro

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata