NordNews
Avem ce spune

Cristina Lesnic a participat la inaugurarea celui mai performant scanner staționar din regiune

Vicepremierul pentru Reintegrare, Cristina Lesnic a vizitat astăzi orașul Ocnița, unde a participat la ceremonia de inaugurare a celui mai performant scanner staționar din regiune, instalat în postul vamal ”Ocnița-feroviar”, destinat inspectării mărfurilor transportate pe cale feroviară, se arată într-un comunicat al Guvernului R. Moldova, transmite deschide.md.

La eveniment au mai participat Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Populare Chineze în Republica Moldova, E.S. Zhang Yinghong, Vicepreședintele companiei chineze Nuctech, Jianmin Li și Directorul Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie.

Echipamentul a fost instalat în cadrul unui proiect de asistență tehnică, finanțat de Guvernul Republicii Populare Chineze. Este vorba despre sistemul de scanare ”Nuctech TMRF 6010”, destinat inspectării mărfurilor transportate pe cale feroviară.

Prezentă la ceremonia festivă, viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Cristina Lesnic a menționat că: „Guvernul Republicii Moldova investește în sectorul de securitate și în îmbunătățirea serviciilor prestate. Utilizarea tehnologiilor moderne va oferi posibilitatea de a exclude erorile și de a spori eficiența printr-un control vamal eficient, corect și într-un termen rezonabil. Sperăm că această experiență va fi aplicată în timp pe întreg teritoriu al Republicii Moldova. Exprimăm gratitudinea partenerilor de dezvoltare, în special autorităților chineze, care au făcut din acest proiect o inițiativă reală pusă la dispoziția Serviciului Vamal.”

Este de menționat că, datorită parametrilor tehnici superiori, instalația permite detectarea tuturor tipurilor de bunuri nedeclarate din garnitura de tren aflată în mișcare, indiferent de modalitatea tăinuirii sau camuflări.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"