
Mandatul de deputat a devenit o afacere profitabilă pentru mulți aleși ai poporului. În anii cât s-au aflat în Parlament, o bună parte din ei și-au extins averile, cumpărând bunuri imobile și automobile de lux. În condițiile în care salariul parlamentarilor variază între opt și zece mii de lei pe lună, deputatul Oleg Sîrbu a obţinut sute de contracte cu instituţiile statului.
Oleg Sîrbu
Data nașterii: 26.08.1967
Locul nașterii: satul Ustia, raionul Dubăsari
Cetățenie: Republica Moldova
Retrospectiva politică
Este agronom de profesie și, până să ajungă în Parlament, a activat în sfera afacerilor, fiind fondator și acționar la șapte companii.
Oleg Sîrbu este membru al PDM din 2007 iar pentru prima dată a ajuns deputat în ianuarie 2010, însă mandatul său a fost scurt, pentru că în noiembrie 2010 au avut loc alegeri parlamentare repetate, iar acesta nu a mai intrat în Parlament. Cu toate acestea, a acces în Legislativ câteva luni mai târziu, fiind pe lista supleanților PDM. La scrutinul din 2014 a candidat din nou pe lista democraților și, de această dată, a ajuns deputat din prima.
Deține funcția de președinte al Organizației Teritoriale a PDM din Edineț, circumscripție pe care a și candidat la parlamentarele din 24 februarie 2019 și unde a câștigat cu 11.840 de voturi, asigurându-și, astfel, un fotoliu de deputat în noul Parlament.
Declarația de avere
În declarația de avere pentru 2019, Sîrbu a indicat un venit cumulativ de 289 de mii de lei din salariul de deputat şi 49 372 de lei, salariu soţiei, care este angajată la Vlados-Com, una din companiile familiei. În această perioadă, în bugetul familiei au intrat dividente de 3.350.066 lei de la Gloria Qvarc și 195 731 de lei din darea în arendă a Bazei de Transport Auto nr.12 Edineț.
Doar anul trecut acesta a achiziţionat 9 terenuri pe lângă cele 528 pe care le deţinea, a căror valoare totală se cifrează la 4.417.136 de lei. Totodată, familia Sârbu declară zece autoturisme, două apartamente, o casă de locuit și un garaj dobândit prin contract de vânzare-cumpărare în anul 2019. În prezent numele deputatului este asociat cu nouă companii. Astfel, acesta este fondator sau acţionar şi deţine 100 % din acţiuni la Triumf Profit, Vlados-Com, Grand-Autoplus, Maximos-Pan, Gloria Qvarc. În alte două companii – SRL Restabilire și SRL Agrodena, deputatul deţine câte 50 % din acţiuni. Acesta are acţiuni şi la Baza de transport auto nr.12 din Edineţ (deține 28,71%, iar alt membru al familiei – 1,6%).
În document mai este indicat şi un credit de 500 de mii de lei, pe care trebuie să-l restituie până în 2021, cu o rată a dobânzii de 7,52 %.
Activitatea Parlamentară
Conform site-ului oficial al Parlamentului Republicii Moldova, începând cu anul 2020, depututaul sociliast este coautor la 3 proiecte de lege:
- Proiectul de lege pentru modificarea Legii nr.1540/1998 privind plata pentru poluarea mediului (art.14)
Data înregistrării : 26/02/2020
- Proiectul de lege cu privire la modificarea unor acte legislative (Legea nr.121/2001 cu privire la protecția socială suplimentară a unor categorii de populație – art.2; Legea nr.1225/1992 privind reabilitatea victimelor represiunilor politice – art.21; ș.
Data înregistrării : 27/02/2020
- Proiectul de lege pentru modificarea Codului muncii al Republicii Moldova nr.154/2003 (art.115, 118)
Data înregistrării : 16/03/2020
Cele 3 proiecte sunt în stare de examinare.