NordNews
Avem ce spune

CUM ADR NORD CONTRIBUIE LA DEZVOLTAREA REGIUNII

Apeducte, siteme de canalizare , conectarea la utilitățile publice  și  renovarea unui centru de sănătate sunt doar câteva proiecte implimentate de Agenția de Dezvoltare în ultimii ani în trei localități din nordul Republicii Moldova. Potrivit reprezentanților ADR NORD toate aceste obiective au menirea să îmbunătățească  calitatea vieții cetățenilor  din regiune.
Funcționalitatea acestor  proiecte a fost prezentată unui grup de jurnaliști  din instituțiile de presă locale și naționale în cadrul unei vizite de studiu.  Ion Urușciuc, purtătorul de cuvânt de la  ADR Nord a  menționat că  Agenția este o instituție transparentă și își propune să atragă cât mai multe investitții în regiune.
„Scopul vizitei este ca, oamenii să ne cunoască mai bine, în special cei din regiunea Nord. Vrem să arătăm transparența proiectelor, să insuflăm cât mai multă încredere, pentru ca oamenii să conteze pe noi în deschiderea afacerilor, pentru dezvoltarea Regiunii Nord a tării”, a precizat Ion Urușciuc
Prima vizită a avut loc îndouă localități de pe malul râului Prut. Este vorba despre orașul Costești  și satul Duruitoarea Veche din raionul Râșcani, unde cu sprijinul ADR Nord și Guvernului Germaniei a fost construit un apeduct și un sistem de canalizare în valoare de peste un milion de euro. Primarul localităților, Nelu Glasu salută implicarea  ADR NORD, pentru că localitatea s-a confruntat ani buni cu problema apei potabile.
„ Sunt foarte bucuros de această colaborare minunată cu ADR Nord. Sper că în viitor o să avem și alte rezultate frumoase. Cei aproape 4000 de localnici  sunt mulțumiți de toate schimbările survenite pe teritoriul orașului Costești ”, spune primarul Nelu Glasu.
Orașul Costești dispune de 7,5 km de rețele de apeductși 9,7 km de rețele de canalizare, iar înorașul Costești rețelele de canalizare au fost extinse cu 11 km. De asemenea, la Costești  a fost montată o stație de epurare cu capacitatea de 150 m3/24 ore, care asigură tratarea apelor uzate menajere din satul DuruitoareaVeche și orașul Costești.
A doua vizită a fost efectuată peteritoriul municipiului Edineț, unde rezidenții Parcului Industrial au fost conectași la utilitățile publice. Primarul municipiului, Constantin Cojocaru spune că e de părere că a cest lucru va permite ca localitatea să se dezvolte mai dinamic atâr din punct de vedere social, cât și economic.
„Să știți că cel care nu visează nu are șansa să-și realizeze un vis. Eu de fiecare dată visez foartemult, șitind ca măcar puținul din ceea ceeu visez să fie realizat. Dacă în anul 2007 am visat să văd o zonă
economică și peste opt ani am văzut rezultate precum construcția Parcului Industrial peteritoriul municipiului Edineț, atunci sunt sigur că peste zece ani o să văd Parcul Industrial extins cu încă cel puțin 39-40 de hectare(ha)”, a menșionat  Constantin Cojocaru.
Valoaretotală a proiectului constituie  12,293 de milioane de lei, alocați din Fondul NAțional pentru Dezvoltare Regională.  În urma acestei investiții, PI Edineț a fost conectat la rețeleleinginerești. Astfel, s-a construit 0,24 km de apeduct, 1,76 km de canalizare, 0,35 km de gazoduct, o stație de pompare și blocul administrativ al PI, cu o suprafață de 514 m2.
Înprezent, la PI „Edineț” activează cinci rezidenți, între care o fabrică de producere a concentratelor de sucuri din mere
Un alt proiect lansat pe banii Fondului Național  pentru Dezvoltare  este Renovarea Centrului de Sănătate „AnatolieManziuc” din orașul  Drochia.
Deschis în 2017, Centru de sănătate contribuie  la îmbunătăţirea serviciilor de diagnosticare medicală și ameliorarea indicatorilor de sănătate înregiune. Până în prezent, pentru lucrările de reconstrucție a acoperișului, termoizolare a pereților exteriori și schimbarea geamurilor și ușilor au fost valorificați circa 6,14 de milioane de lei (63% din bugetul total). Valoarea totală a proiectului se cifrează la circa 9,67 de milioane de lei, solicitați din FNDR.
Amintim că este a treia oară când jurnaliști vizitează proiectele puse în aplicare de ADR NORD.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"