NordNews
Avem ce spune

Cum va proceda PDM-ul și Plahotniuc mai departe cu Moldova? Alte trei scenarii enunțate de Dodon

Președintele Igor Dodon a vociferat alte trei scenarii, de această dată, cu privire la soarta Republicii Moldova în viitorul apropiat. Potrivit șefului statului, fie PDM-ul va ceda puterea pașnic, fie va insista pe nerecunoașterea noului Guvern și Parlament și pe alegerile anticipate, fie va destabiliza situația până la „vărsări de sânge”, scrie tv8.md.
Iată ce scenarii vede Igor Dodon:
1. „Începutul activității legale în toate instituțiile de stat și transmiterea pașnică a puterii, de la cei care încă mai încearcă să o controleze, către noul Guvern în frunte cu Maia Sandu. Probabilitatea acestui scenariu este foarte mare, depinde de poziția partenerilor externi și decizia noastră comună pe interne. PSRM și eu personal vom merge doar pe acest scenariu”, a spus Igor Dodon.

2. „Scenariul uzurpatorului, scenariul PD-ului, prin care vor încerca să meargă pe poziția lor cu alegeri anticipate pe 6 septembrie (…). Cred că nu va avea sorț de izbândă”, a spus președintele.
3. „Destabilizare totală din partea PD-ului; încercarea menținerii puterii cu admiterea vărsărilor de sânge. Informațiile pe care le am mă fac să cred că anume pe acest scenariu va merge pe PD-ul lui Plahotniuc. El nu vrea să cedeze nicidecum și va sta până la capăt. Este cel mai prost scenariu”, a zis Dodon.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata