NordNews
Avem ce spune

Curtea de Apel Chișinău are un nou președinte interimar

Magistarul Anatolie Minciuna a fost numit, marți, președinte interimar al Curții de Apel Chișinău cu votul a șapte judecători. Membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) au votat împotrivă ca Ana Panov, judecătoarea care a asigurat interimatul până acum, să rămână în acest fotoliu, scrie Anticorupție.md. 

Anatolie Minciuna și-a început activitatea de magistrat la Judecătoria sectorului Râşcani din Chișinău în 1991. Peste cinci ani, fost numit vicepreşedinte al Judecătoriei sectorului Râşcani, municipiul Chişinău, iar în 2001 a fost numit judecător până la atingerea plafonului de vârstă.

În 2008, a fost promovat la Curtea de Apel Chişinău. A ajuns la Curtea de Apel cu ajutorul voturilor membrilor CSM, chiar dacă a fost respins de președintele Voronin, care i-a adus mai multe acuzaţii grave. O anchetă a Centrului de Investigații Jurnalistice, realizată în colaborare cu Ziarul de Gardă, a arătat că proprietățile judecătorului nu corespund cu veniturile acestuia.

Voronin a scris în actul de respingere că Anatolie Minciuna ar fi achitat autoritatea criminală David Mereşinschi, alias Debil, şi membrii grupului acestuia, inculpaţi pentru comiterea unor acte de şantaj. La începutul anului 2008, la o solicitare repetată venită din partea CSM, Voronin nu s-a mai opus, iar Anatolie Minciuna a ajuns la Curtea de Apel Chişinău.

Judecătorul Minciuna a făcut parte din completul de judecată care a examinat dosarul Întreprinderii de Stat Registru versus Intercomsoft LTD. În baza hotărârii magistratului și colegilor săi de la Curtea de Apel, ÎS Registru a fost obligată să achite companiei Intercomsoft LTD despăgubiri în valoare de 7,8 milioane de dolari. Ulterior, s-a stabilit că această decizie a fost adoptată cu grave ilegalități.

Judecătorul Minciuna a fost și printre participanții la vânătoarea din 23 decembrie 2012 în Rezervaţia Naturală „Pădurea Domnească”, când a fost ucis un tânăr.

În februarie 2017, Minciuna a fost distins cu Diploma de onoare a CSM, iar în 2018, a fost decorat cu titlul onorific Veteran al sistemului judiciar, care se acordă pentru „devotamentul faţă de sistemul judiciar”, în semn de „stimulare morală a muncii îndelungate a judecătorului şi a devotamentului lui faţă de profesia aleasă”.

Minciuna a încercat  în aprilie 2018 să acceadă în funcția de judecător în instanța superioară, Curtea Supremă de Justiție, dar nu a reușit.

Pentrul anul 2020, Minciuna a declarat un venit de 337.609 lei și o pensie de 569.040 de lei. Alți 600 de lei a obținul magistratul din activitatea didactică, științifică și de creație.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata