NordNews
Avem ce spune

Dacă judecărorii CC vor stabili dizolvarea Parlamentului, majoritatea parlamentară ar putea ignora decizia

Ex-președintele Republicii Molodva, Igor Dodon, spune că magistrații Curții Constituționale ar fi supuși presiunilor. Liderul socialist declară că Maia Sandu ar încerca să influențeze Curtea Constituțională (CCM) prin intermediul Serviciului de Informații și Securitate, pentru a lua o decizie în favoarea dizolvării Parlamentului. 

„Dacă ar fi să ne conducem după jurisprudența Curții și recomandările anterioare ale Comisiei de la Veneția, Curtea ar trebui să spună că nu există temei pentru a dizolva Parlamentul. Însă, știind ce muncă fac unii ambasadori acum, presiuni asupra membrilor Curții Constituționale, știind cum lucrează Maia Sandu și SIS-ul care i se subordonează acum, nu exclud că decizia va fi alta”, a spus Igor Dodon în cadrul unei emisiuni televizate.

Liderul socialist declară  că majoritatea parlamentară ar putea ignora decizia, dacă judecătorii Curții vor stabili dizolvarea Parlamentului. 

„În 2019 PSRM împreună cu Maia Sandu nu am recunoscut decizia Curții Constituționale. Atunci ne-am adresat Comisiei de la Veneția, care a dat dreptate majorității parlamentare. Își asumă actualii membri ai Curții Constituționale riscul de a fi a doua componență a Curții care recurge la uzurparea puterii în stat, e decizia lor”, a spus Igor Dodon.

Curtea Constituțională urmează să examineze pe data de 15 aprilie sesizarea șefului statului privind constatarea circumstanțelor dizolvării Parlamentului.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata