NordNews
Avem ce spune

Dacă tragi în trecut cu revolverul…

Poetul Rasul Gamzatov spunea metaforic: “Dacă tragi în trecut cu revolverul, viitorul va trage în tine cu tunul”. E o aserțiune care se mulează perfect pe atitudinea guvernării față de istoria noastră postbelică. Spun asta  gândindu-mă la faptul că, dacă regimul comunist nu avea cum să recunoască crimele monstruoase pe care le-a săvărșit, apoi, guvernările democratice care s-au succedat în Basarabia după 1990 încoace ar fi trebuit să impună o atitudine onestă față de istoria noastră postbelică încă sângerândă.
De exemplu, astăzi se împlinesc 77 de ani de la primul val de deportări din Basarabia din 12-13 iunie 1941. Au organizat oamenii de la putere vreo comemorare a celor care au pierit în ghețurile Siberiei sau au avut de suferit toată viața? Nu cunosc…
Cel puțin știu că grăsuțul și mintiosul nostru președinte n-are când să deplângă tragicul destin al deportaților, pentru că e foarte ocupat: el culege căpșuni cu Filea Kirkorov la Sadova. Nu cred că lucrurile se vor schimba radical  și la 5 iulie, când ar trebui să comemorăm victimele celui de al doilea val de deportări din 5-6 iulie 1949.
Chiar dacă istoricii, scriitorii, jurnaliștii, ONG-urile de la noi au depus mai multe eforturi pentru a cunoaște dimensiunile acestei forme de genocid, nici până astăzi  nu se cunoaște numărul exact al celor care au avut de suferit în cele trei valuri de deportări. Pentru că instituțiile statului ar trebui să aibă grijă de cercetarea unei istorii durute, care, odată cunoscută în datele ei adevărate, ar permite mersul înainte. În caz contrar, dacă vom tot continua să-i numim pe cotropitori “eliberatori” sau să-i cinstim pe cei care i-au trimis  în Siberia pe cei mai buni gospodari, viitorul va tot ” trage în noi cu tunul”.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata