NordNews
Avem ce spune

Datoria externă brută a R. Moldova a constituit 7,23 miliarde de dolari

Datoria externă brută a Republicii Moldova a scăzut în primul trimestru al acestui an cu 0,9% în valoare nominală, arată date ale Băncii Naționale a Moldovei.Astfel pe 31 martie 2019, datoria externă brută a înregistrat un stoc de 7,234 miliarde de dolari, ceea ce constituie 62,5% raportat la PIB (-1,3 p.p. față de situația de pe 31 decembrie 2018), transmite Știri.md cu referire la mold-street.com.
Potrivit BNM, datoria externă publică şi public garantată a reprezentat 25,9% din totalul datoriei externe, însumând peste 1,87 miliarde de dolari (în scădere cu 3,4% de la începutul anului).
Datoria externă privată negarantată s-a cifrat la 5,36 miliarde de dolari, rămânând practic neschimbată față de finele anului trecut.
Cea mai mare parte a stocului datoriei externe brute îi revine datoriei pe termen lung (71,8%), care a constituit aproape 5,2 miliarde de dolari la sfârșitul trimestrului I 2019.
Autoritatea bancară constată că s-a oprit creșterea accentuată a datoriei externe pe termen scurt, înregistrată în perioadele precedente, aceasta stabilizându-se la nivelul de 2,037 miliarde de dolari.
Datoria pentru gaze rămâne stabilă
Conform situației la 31 martie 2019, cea mai mare pondere în datoria externă le-a revenit societăților nefinanciare – 40,5% (cu 1,0 p.p. mai mult comparativ cu situația din 31.12.2018), urmate de creditarea intragrup în cadrul investițiilor directe (inclusiv datoriile pentru importul de gaze naturale) – 26,5% (în creștere cu 0,3 p.p.).
BNM nu specifică care este datoria pentru gaze, dar indică că datoria pentru resurse energetice era la finele lunii martie de circa 568 milioane de dolari (fiind vorba de datoria față de Gazprom) și se menține stabil la acest nivel deja de aproape doi ani și jumătate. Amintim că la începutul anului 2016 aceasta urcase la 700 de milioane de dolari.
Datele BNM mai relevă că administrația publică are o cotă de 22,9% (-0,5 p.p.) în datoria externă, societățile care acceptă depozite, exclusiv banca centrală – 4,4% (- 0,9 p.p.), BNM – 2,8% (-0,2 p.p.), alte societăți financiare – 2,4% (+0,2 p.p.), gospodăriile populației – 0,5% (aceeași pondere ca la data de 31.12.2018).
Cel mai mare creditor al statului rămâne a fi Grupul Băncii Mondiale cu o pondere de 38% din datoria externă publică totală sau 711,45 milioane de dolari (din care datoria față de AID a constituit 617,72 milioane de dolari, BIRD – 91,85 milioane de dolari, CFI – 1,88 milioane de dolari), urmat de FMI cu 24,9%, BEI – cu 13,1% și România – cu 5,5%.
 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata