NordNews
Avem ce spune

De astăzi, vârsta de pensionare a femeilor este de 60 de ani

De astăzi, 1 iulie, vârsta standard de pensionare pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă pentru femei este de 60 de ani, iar stagiul complet de cotizare – 33 de ani. Pentru bărbați vârsta de pensionare rămâne neschimbată, constituind 63 de ani, iar stagiul de cotizare – 34 de ani.

Reducerea vârstei standard de pensionare se acordă femeilor care au născut şi au educat până la vârsta de 8 ani cinci şi mai mulţi copii. Pentru ele, vârsta de pensionare se diminuează cu 3 ani și de astăzi 1 iulie 2022 constituie 57 de ani.

Reamintim, că pensia pentru limită de vârstă se stabileşte pe viaţă de la data îndeplinirii condiţiilor de pensionare, dacă cererea şi actele necesare au fost depuse în termen de 90 de zile de la această dată. În cazurile în care a fost depăşit termenul de depunere a cererii, pensia se acordă de la data prezentării ultimului act necesar. Termenul de examinare – 60 de zile de la data depunerii cererii cu toate actele necesare.

Totodată, reieşind din stagiul complet de cotizare prevăzut pentu femei de la 1 iulie 2022, la stabilirea pensiei anticipate pentru carieră lungă, acestea urmează să confirme 36 de ani de stagiu contributiv de cotizare, iar în cazul bărbaţilor stagiul contributiv de cotizare rămâne neschimbat – de 39 de ani.

 

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"