NordNews
Avem ce spune

De ce coreenii au două vârste

Coreenii au două vârste: una internațională și alta specifică țării lor. Conform calendarului coreean tradițional, oamenii pot avea cu până la doi ani mai mult decât vârsta pe care noi o considerăm normală.
În estul Asiei, vârsta se calcula diferit față de cum ne pare a fi logic. În vreme ce această tradiție a dispărut în ultimii ani din țări precum China, Vietnam sau Japonia, în Coreea de Sud modul specific de calcul încă se păstrează, chiar dacă folosesc calendarul gregorian.
Coreenii consideră că în ziua în care un bebeluș se naște, vârsta lui este de un an. Pe lânga asta, ei spun că dacă un copil este născut în ultima zi din an, în prima zi din anul următor acesta va avea vârsta de un an. Din această cauză discrepanța poate ajunge până la doi ani și depinde de ziua nașterii.
De exemplu, dacă suntem născuți pe 1 ianuarie, peste un an vom împlini 2 ani pe 1 ianuarie.
Dacă suntem născuți pe 31 decembrie, peste o zi vom împlini doi ani – primul îl împlinim în ziua în care ne-am născut, iar peste o zi, pe 1 ianuarie, pe al doilea, pentru că s-a schimbat anul, scrie Quartz, citat de digi24.ro.
De exemplu, o persoană născută pe 31 decembrie 1988, are vârsta de 30 de ani în mod normal, dar conform coreenilor va împlini 32 de ani pe 31 decembrie 2018.
În cultura asiaticilor, vârsta este foarte importantă, iar cu cât o persoană este mai bătrână, cu atât primește mai mult respect din partea celorlalți.
În prezența unei persoane mai mari, comportamentul celor din jur se modifică. Astfel că cel mai tânăr vorbește, bea sau mănâncă diferit în prezența unei persoane mai în vârstă, chiar dacă diferența e doar de un an.
Calendarul coreean tradițional este unul de tip lunisolar. Datele sunt calculate începând de la meridianul Coreeii, majoritatea obiceiurilor și festivalurilor coreene bazându-se pe acest calendar.
Calendarul gregorian a fost adoptat oficial în 1896, însă sărbătorile tradiționale și calcularea vârstei încă se bazează pe acest calendar. Cea mai mare sărbătoare din Coreea de astăzi este Seollal, aceasta reprezentând prima zi din Anul Nou tradițional. Alte sărbători și festivaluri importante care se bazează pe acest calendar sunt Daeboreum (prima lună plină din noul an), Dano (festival al primăverii), Chuseok (festival tomnatic), Samjinnal, Yudu, Chilseok.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata