NordNews
Avem ce spune

De ce Marea Britanie NU a importat în iunie gaze din Rusia

Marea Britanie reduce importurile de energie rusă ca răspuns la invazia Moscovei în Ucraina. Producţia de gaze din Marea Britanie a crescut cu 26% în prima jumătate a acestui an, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, a declarat miercuri o organizaţie din industrie.

Potrivit Offshore Energies UK (OEUK), o organizaţie industrială a producătorilor offshore de petrol, gaze, hidrogen şi energie eoliană ,,Creşterea cu 3,5 miliarde de metri cubi a volumului de gaze produse local este suficientă pentru a încălzi aproape 3,5 milioane de case din Regatul Unit timp de un an.

Cifrele înseamnă că aproximativ jumătate din nevoile de gaze ale ţării în ultimele luni au fost acoperite de resurse interne, se arată în comunicat.

Gazele au contribuit la 44% din producţia de electricitate a Regatului Unit luna trecută, în timp ce a furnizat agent termic pentru 85% din locuinţe.

Creşterile au fost determinate de exploatarea unor noi zăcăminte de gaze în sudul Mării Nordului, inclusiv zăcământul Tolmount al Harbour Energy şi proiectul Saturn Banks al IOG, a spus OEUK.

Guvernul britanic caută să stimuleze producţia internă de energie şi să reducă dependenţa de importuri, inclusiv din Rusia.

Datele publicate ieri au arătat că Marea Britanie nu a importat combustibil din Rusia în iunie, pentru prima dată.

Preţurile angro ale gazelor britanice au atins niveluri record în acest an, după invazia Rusiei în Ucraina, mărind presiunea asupra bugetelor gospodăriilor, pe măsură ce facturile cresc.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"