Țin să spun câteva lucruri, care, știu, n-au cum să placă multor oameni implicați actualmente în manifestări de stradă, precum și unor șefi de partide.
Citisem recent pe facebook expresia unei supărări profund patriotice: cum de îndrăznesc tinerii să jubileze la concerte pe când lumea bună protestează în PMAN împotriva uzurpatorilor și mafioților? Semnatara sau semnatarul, nu mai țin minte, recurgea chiar și la o metaforă născută în iarba cimitirului: dansurile tinerilor ar putea fi comparate, ca formă de sfidare a bunului simț civic, cu coreografii pe morminte în chiar ziua de Paștele Blajinilor.
Ce să zicem? Doar trei lucruri și astea nu în calitate de avocat al “junilor corupți”, ci a unuia care încearcă să-i înțeleagă.
Mai întâi, trebuie să recunoaștem că tinerii și-au făcut onest datoria față de toți noi, vorbesc de evenimentele din 7 aprilie 2009, în urma cărora a picat regimul lui Voronin. Cum au fost maltratați cunoaștem, câte destine au fost mutilate nu știm, cum au fost nepedepsiți actorii represiunilor și bătăilor am aflat din hotărârile justiției noastre imparțiale, cum bine se știe. Cine i-a apărat atunci? De ce s-ar expune acum?
În al doilea rând, comunitatea nu le-a propus și nu le propune lifturi sociale, vorbesc de posibilitatea/ șansa reală de a urca treptele bunăstării prin propria experiență, înzestrare, prin propriul effort asumat. Dacă nu ai bani, părinți sau rude influente, dacă nu te prostituiezi politic, mai bine pleacă pe alte meleaguri, aici nu ai cum să ajungi sus. Într-un cuvânt, american dream se întâmplă în America, deocamdată.
În al treilea rând, se vede clar că, la momentul actual, nici guvernarea și nici o formațiune politică nu a elaborat politici coerente de valorificare a energiilor tinerilor, n-a propus idei pentru care aceștea ar fi gata să se implice sau chiar să riște la modul serios.
Ei sunt tinerii care, de la 1990 încoace, au fost martorii oculari și pacienții demisiilor morale, măgăriilor politice ale liderilor de pe segmentul de dreapta și de centru. Astfel că, piruietele de genul: Iurie Roșca – cel mai mare unionist al tuturor timpurilor și popoarelor, și, acum, Iurie Roșca – cel mai feroce antiromân, alianțele dubioase ale Ghimpu în numele salvării țării, nesimțirea și lăcomia lui Filat sau tumbele proeuropene ale lui Plahotniuc, n-aveau cum să nu-i dezamăgească/ dezguste/descurajeze.
Eu zic să nu ne supărăm pe ei, ci să încercăm să-i ințelegem și să-i cucerim întru realizarea unor idealuri luminoase de tot. Se poate, se mai poate.
De ce nu ies tinerii la proteste?
