NordNews
Avem ce spune

De ce numărul infectărilor cu virusul Covid e din nou în creștere în RM

În ultimele zile, numărul cazurilor confirmate de Covid 19 este din nou în creştere. Responsabili de la Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică spun că majorarea s-ar datora nerespectării regulilor sanitare de către populaţie şi numărului mare de adresări la medici. Totodată, se atestă tot mai multe cazuri medii şi grave, iar bănuială unor experţi din domeniu e că mulţi din cei cu forme uşoare nici nu fac testul, nu apelează la specialişti şi practică automedicaţia, notează jurnal.md.

„În ultimele patru zile avem o creștere semnificativă a numărului de cazuri noi de infecție COVID. Dacă ne referim la cifre, pe data de 4 februarie au fost înregistrate 982 de cazuri de infecție cu COVID-19, 35% din probele primare au fost pozitive; pe data de 3 februarie am avut 917 cazuri, 30% din probele primare au fost pozitive, pe data de 2 au fost 639, din care 27% au fost pozitive. Situația epidemiologică în infecția cu COVID-19 rămâne nefavorabilă în Republica Moldova, este o tendință de majorare a numărului de cazuri de infectare cu virusul SARS-CoV-2, undeva 40-45 la sută din cazurile noi înregistrate în ultimele zile sunt înregistrate în municipiul Chișinău”, a precizat la Radio Europa Liberă Ştefan Gheorghiţă, şeful Secţiei supravegherea epidemiologică a gripei şi inspecţiilor respiratorii virale acute, din cadrul ANSP.

În paralel, se atestă și o creștere și a numărului de cazuri active, plus la aceasta este în creștere și numărul de cazuri grave în ultimele zile.

Motivele creșterii numărului de cazuri, potrivit lui Gheorghiță, ar fi că lumea se adresează mai des după asistență medicală, dar și prin majorarea numărului de investigații a persoanelor care se adresează după asistență medicală și îndeplinesc criteriile definiției de caz suspect la COVID-19.

Un alt moment care explică creșterea numărului de cazuri este că oamenii nu respectă măsurile de protecție, mai afirmă specialistul.

„Unele măsuri nu se execută în organizații, în centrele de comercializare, în piețe oamenii au devenit mai activi. Uitați-vă ce se face și în Chișinău – în transportul public în așa-numitele „ore de vârf” nu se respectă distanța socială, majoritatea călătorilor nu poartă măști sau nu le poată corect, nu este astupată gura și nasul, este o îmbulzeală în transportul obștesc, este o îmbulzeală în piețe și dacă vorbim și de unitățile comerciale nu întotdeauna de execută măsurile de restricție, nu se prelucrează cărucioarele, nu se prelucrează tejghelele, nu se prelucrează aparatele de casă, cântarele etc. Și nu este timpul ca noi să ne relaxăm, dacă ne dorim să fim sănătoși și dacă ne dorim să nu-i punem în pericol pe cei apropiați”, a declarat Ștefan Gheorghiță.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata