De Crăciun fii mai bun. Un agent de patrulare din Briceni a refuzat să ia mită de la un șofer băut

Distribuiti mai departe...
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Un tânăr a fost reținut, după ce a încercat să mituiască doi angajați ai Inspectoratului Național de Patrulare care l-au prins beat la volan. Cazul a avut loc ieri, 25 decembrie, în localitatea Corjeuți, din raionul Bricenim scrie deschide.md.

Este vorba despre un șofer în vârstă de 23 de ani care, după ce a fost tras pe dreapta, a fost testat alcooscopic cu aparatul Drager, iar rezultatele au arătat că acesta avea o concetrație de 0.55 mg/l de alcool în aerul expirat.

Tânărul ca să-și păstreze permisul de conducere și să nu fie cercetat penal, s-a decis să-l corupă pe unul dintre agenții de patrulare, iar ultimul a făcut un denunț pe numele șoferului beat.

Dânsul a fost reținut în flagrant în timp ce transmitea mită 500 de euro polițistului. Acum acesta este cercetat penal pentru conducerea unui mijloc de transort în stare de ebrietate, dar și pentru corupere activă.

Amintim că noaptea trecută, tot în raionul Briceni, un șofer beat care se deplasa cu viteză excesivă prin localitate, a spulberat un copil care se pornise la colindat.

Șoferul a fost reținut pentru 72 de ore, iar copilul a ajuns în comă la spital.

leave a reply