NordNews
Avem ce spune

De la Harvard în politica molodovenească. Despre ascensiunea politică a Maiei Sandu

Maia Sandu este candidata Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) la alegerile prezidențiale din 1 noiembrie 2020. Lidera PAS candidează pentru a doua oară la această funcție.

MoldovaCurată.md relatează că Maia Sandu s-a născut în satul Risipeni din raionul Făleşti, a absolvit Academia de Studii Economice de la Chișinău. După absolvirea facultății a fost angajată la Ministerul Economiei și Comerțului. Ulterior, a devenit şefă adjunctă de direcţie. În paralel cu munca, Maia Sandu a absolvit și  Academia de Studii în Domeniul Administrării Publice de pe lângă Guvernul R. Moldova.

Mai târziu, a studiat la Harvard Kennedy School of Government, unde a obținut titlul de master în administrație publică. După studii a rămas în SUA, unde a activat timp de doi ani în calitate de consilieră al Directorului Executiv la Banca Mondială, în Washington DC. Revenită în țară, Maia Sandu a deținut timp de trei ani funcția de ministră a Educației.

În vara anului 2015 a fost propusă de către Partidul Liberal-Democrat din Moldova (PLDM) la funcţia de prim-ministru. Atunci s-au împotrivit două partide: Partidul Liberal şi Partidul Democrat.

În același an Maia Sandu a declarat că intenționează să-și creeze un partid. Astfel, în luna mai 2016,  a fost înregistrat Partidul Acțiune și Solidaritate.

În  declarația de avere și interese personale pentru ultimii doi ani, depusă la Comisia Electorală Centrală, Maia Sandu declară venituri salariale totale de peste 162 de mii de lei, bani obținuți din funcțiile de deputată și de prim-ministră. Ea mai indică 500 de lei românești, onorariu pentru susținerea unei conferințe în anul 2018 și o dobândă de peste 930 de dolari. Candidata are un cont de depozit deschis în SUA, unde își păstrează economiile, în valoare de peste 24 de mii de dolari.

Maia Sandu este proprietara unui apartament achiziționat în anul 2003, cu suprafața de 74 de metri pătrați, dar și titulara unui autoturism de model Toyota RAV4.

În anul 2016, Maia Sandu a candidat la alegerile prezidențiale, însă a pierdut în turul al II-lea în fața lui Igor Dodon. Imediat după închiderea secțiilor de votare, ea a declarat, la o conferință de presă, că rezultatul votului demonstrează că „regimul nu vrea să plece”.

La alegerile parlamentare din februarie 2019, Maia Sandu a devenit deputată cu voturile alegătorilor din circumscripția Europa de Vest. În vara aceluiași an, ea a renunțat la mandatul de deputat în favoarea funcției de prim-ministru, pe care a exercitat-o doar câteva luni.

În noiembrie 2019, guvernul condus de Maia Sandu a fost demis prin moțiune de cenzură, înaintată de Partidul Socialiștilor și votată de către deputații socialiști și democrați. În Plenul Parlamentului, Maia Sandu a declarat: „După luni de muncă dezinteresată, încep să se vadă rezultatele. Și se pare că asta vă sperie. Ați fi preferat un guvern docil, orb la schemele ilegale, controlabil? (…) Vă sperie un guvern care acționează doar în interesul oamenilor și care a reușit nu doar să plătească la timp salariile și pensiile, ci să găsească bani pentru majorările prevăzute în bugetul pentru 2020”.

Cât a condus Ministerul Educaţiei, Maia Sandu a aplicat reguli stricte la desfășurarea examenelor de bacalaureat, ceea ce a redus substanțial rata de promovabilitate, și s-a remarcat și prin optimizarea numărului de școli în care învățau mai puțini copii, acțiuni care au fost criticate de mai mulți politicieni.

Numele Maiei Sandu nu se regăsește în actele de constatare ale fostei Comisii Naționale de Integritate și nici în cele ale Autorității Naționale de Integritate. De asemenea, printr-un răspuns de la Procuratura Anticorupție, portalul Moldova Curată a fost informat că instituția nu gestionează nici un dosar în care Maia Sandu ar avea vreo calitate procesuală.

Timp de câțiva ani, Maia Sandu s-a judecat cu Episcopul de Bălți și Fălești, Marchel, care, în anul 2016, a făcut afirmaţii discriminatorii, care îi lezau onoarea şi demnitatea. Anul trecut, magistrații de la Curtea Supremă de Justiție au decis ca Episcopul Marchel să-i plătească Maiei Sandu 20.000 de lei prejudiciu moral pentru discriminare.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata