
R. Moldova găzduiește în prezent peste 79 de mii de refugiați ucraineni. Anunțul a fost făcut de Ministerului Afacerilor Interne (MAI). Totodată, de la începutul războiului, Biroul Migrație și Azil a preluat 10 715 cerere de azil.
În perioada 24.02-06.11.2022, pe segmentul moldo-ucrainean au intrat 614 191 de cetățeni ucraineni.
„Au ieșit – 492 522 de cetățeni ucraineni (306 043 pe segmentul MD-RO; 186 479 pe segmentul MD-UA). Au rămas pe teritoriul RM – 79 016 de cetățeni ucraineni”, se arată într-un comunicat emis de Ministerul Afacerilor Interne.
În total, pe teritoriul Republicii Moldova sunt 84 786 de cetățeni străini, dintre care 43 138 sunt minori (cetățeni ucraineni și de alte naționalități ce au intrat pe segmentul MD-UA).
Potrivit MAI, în perioada 02.06-06.11.2022, prin frontiera de stat moldo-română, a fost facilitată traversarea a 265.028 autocamioane.
Camioane în așteptare:
- Leușeni-Albița – 19 camioane;
- Cahul-Oancea – 0 camioane;
- Giurgiulești-Galați – 149 camioane;
- Costești-Stânca – 46 camioane;
- Sculeni-Sculeni – 230 camioane.
„În adiacentul a trei zone de traversare a frontierei: Leușeni, Sculeni, Giurgiulești, avem construite platforme de odihnă și recuperare destinate conducătorilor autocamioanelor care se află în coloane de așteptare. Astfel, în perioada 16 iunie-6 noiembrie 2022, de platformă au beneficiat 4.148 conducători auto”, se mai arată în comunicat.
Amintim că, începând cu data de 24 februarie 2022, odată cu instituirea situației de urgență legată de război în imediata apropiere de frontiera Republicii Moldova, toți cetățenii străini trec un control special, în contextul excluderii riscurilor de securitate.