NordNews
Avem ce spune

De Paști, cetățenii vor procura cozonaci deja sfintiți direct din magazine

Șeful internelor a recomandat cetățenilor să se echipeze cu măști și mănuși atunci când merg la cumpărături, iar agenților economici să nu admită aglomerații în magazine și la case. Comercianții ambulanți sunt îndemnați să respecte cu strictețe deciziile Comisiei pentru Situații Excepționale și să vândă doar produse locale.

Ministrul a mai spus că polițiștii vor escorta aducerea Focului Haric în fiecare localitate. Voicu a declarat că sfințirea merindelor nu se va face în biserici, ci la poarta fiecărui creștin. Pentru municipiul Chișinău și Bălți nu este permisă această procedură din cauza aglomerației mari din blocuri.
Mitropolia va sfinți produsele pascale direct la Combinatul de panificație ”Franzeluța”, astfel că cetățeni vor putea cumpăra produsele sfințite direct din magazin.
Deși este o tradiție ca de sărbătorile pascale să mergem la părinți, ministrul de Interne a mai îndemnat populația să se abțină de la aceste deplasări, deoarece persoanele în vârstă se află în grupul de risc de îmbolnăvire cu COVID-19.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata