NordNews
Avem ce spune

De șase ori mai infecțioasă decât gripa. Ce trebuie să știm despre Rujeolă?

Rujeola se răspândește extrem de rapid în ultima perioadă a anului curent în Republica Moldova. Potrivit Ministerul Sănătății, Muncii și Protecţiei Sociale, de la începutul anului până la 31 mai, au fost înregistrate 28 de cazuri de rujeolă. 
Din numărul total înregistrat, 6 au fost stabilite ca unele de import, cinci din Ucraina (or. Cernăuți, Odessa, Vinița, Kiev și Reni), iar unul din România (Cluj). Doar 2 cazuri de import au fost cauza răspândirii ulterioare pe teritoriul țării noastre: în mun. Chișinău (13 cazuri secundare) și r-nul Drochia (9 cazuri secundare). Alarmant este că, 26 cazuri au fost înregistrate doar în perioada lunii mai. Din totalul de bolnavi 21 (75%) sunt de etnie romă.
În majoritatea cazurilor, persoanele afectate nu au fost vaccinate cu nici o doză de vaccin împotriva rujeolei. Doi 2 copii au fost vaccinați cu 5 zile înainte de la debutul bolii și organismul nu a reușit să producă anticorpi pentru a fi protejați.
Decizia de a nu fi vaccinat poate crea riscul de răspândire a rujeolei, care are complicații grave pentru sănătate, inclusiv decesul.
Vaccinurile împotriva rujeolei sunt sigure și efective. Acestea fiind supuse unor teste riguroase și au un raport de siguranță foarte bun după 50 ani de utilizare. Trei doze de vaccin împotriva rujeolei oferă aproximtativ 100% protecție împotriva rujeolei. Calendarul vaccinării în Republica Moldova prevede administrarea a 3 doze de vaccin ROR (rujeolă, oreion, rubeolă), la vârstele de 1 an, 6-7 ani și 15-16 ani.
Vaccinarea este gratuită pentru toate persoanele eligibile de a fi vaccinate. Situația în țările vecine rămâne a fi una alarmantă. În Ucraina pe parcursul anului curent până pe 27 mai, au fost înregistrate 18.144 cazuri, dintre care 8 au decedat.
Amintim că, rujeola este 6 ori mai infecțioasă ca gripa și poate dezvolta boli grave sau complicații, cum ar fi: infecția urechii, pneumonie, surditate permanentă, encefalită sau chiar deces.
Rujeola se răspândește foarte rapid în interiorul și în afara comunităților, dacă nu este menținută imunitatea de grup ce poate fi obținută prin vaccinare. Acoperirea vaccinală cu vaccinul împotriva rujeolei (ROR) în anul 2017 pe teritoriul țării noastre a fost de 87%, ceea ce nu este suficient pentru a proteja fiecare persoană de această boală.
Ministerul Sănătății, Muncii și Protecţiei Sociale face un apel către toate persoanele să se implice activ în promovarea vaccinărilor copiilor și adulților pentru a opri răspândirea bolilor ce pot fi prevenite prin vaccinare. Vaccinurile funcționează pentru a te proteja pe tine și pe cei din jur.
 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"