NordNews
Avem ce spune

De Ziua Națională a Franței, Ucraina este în fruntea paradei militare

Anual, pe 14 iulie, francezii sărbătoresc Ziua Națională a Franței, celebrând Sărbătoarea Federației și începutul Revoluției Franceze. Mii de militari participă la defilarea organizată astăzi în centrul Parisului. Instaurată în anul 1880, Ziua naţională a Franţei celebrează cele două evenimente care au marcat istoria sa modernă, începutul Revoluţiei Franceze prin căderea Bastiliei şi Sărbătoarea Federaţiei. În actualul context al conflictului militar, Ucraina va fi în prim-plan la tradiţionala defilare militară. O paradă care va evidenția parteneriatele strategice cu țările din estul Europei.

La 14 iulie 1789, revoluționarii parizieni au luat cu asalt unul dintre cele mai mari simboluri ale absolutismului monarhic, Bastilia. În anul următor la aceeași dată, la sărbătoarea reconcilierii și unității francezilor, regele Ludovic al XVI-lea a jurat credință legii și Națiunii. Astfel, celebra frază „Libertate, Egalitate, Fraternitate” a devenit deviza Republicii Franceze, iar din aceasta s-au inspirat multe democrații occidentale mai apoi.

Potrivit tradiţiei, la ora 10 fix, preşedintele Franţei ajunge la Arcul de Triumf din Place de l’Étoile, este întâmpinat de şeful Statului Major al armatelor, trece trupele în revistă şi apoi merge pe Champs-Elysées pentru a asista alături de miile de parizieni la defilarea militară, inspirată de parada gărzii federale din 1790.

Seara, Tour Eiffel va fi în centrul unui magnific foc de artificii, tras începând de la ora 23, care pentru al doilea an consecutiv va avea tema „Parisul întâmpină lumea”.

Ce tradiții respectă francezii de Ziua Națională

Patru mii de militari, polițiști și pompieri  defilează pe ritm de fanfară, pe cel mai cunoscut bulevard francez, Champs Élysées, în aplauzele miilor de francezi care vor veni să urmărească în direct parada. De la Place de l’Étoile și până la Concorde trec regiment după regiment. Apoi vor defila trupele franceze desfăşurate recent pe flancul estic din Europa. Parisul şi-a consolidat prezenţa pe flancul estic de la începutul războiului din Ucraina. 500 de soldaţi francezi au fost trimişi de urgenţă la sfârşitul lunii februarie în România, pentru a întări poziţia defensivă a NATO. Garda republicană defilează călare. La paradă vor participa și cele 14 unităţi de trupe marine, care sărbătoresc 400 de ani de existenţă.

Franţa este principalul contribuitor şi promotor al acţiunii Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei care, pornind de la afinitatea pentru limba franceză, reuneşte state şi guverne de pe cinci continente.  Franţa face parte şi din grupul celor mai industrializate naţiuni, G8, fiind a cincea  economie mondială, conform statisticilor Băncii Mondiale din 2014, scrie antena3.ro.

1 Comentariu
  1. […] Mii de militari participă la defilarea organizată astăzi în centrul Parisului. Instaurată în anul 1880, Ziua Naţională a Franţei celebrează cele două evenimente care au marcat istoria sa modernă, începutul Revoluţiei Franceze prin căderea Bastiliei şi sărbătoarea Federaţiei, transmite Nordnews.md. […]

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"