NordNews
Avem ce spune

DECIS! În Bălți se scumpesc călătoriile cu transportul public. Chiar și biletele de troleibuz vor costa mai mult

Autoritățile din Bălți au decis. Călătoriile cu transportul public se scumpesc. Astfel, bălțenii vor plăti mai mult nu doar pentru un bilet de autobuz sau microbuz, dar și de troleibuz. Taxa a crescut de la 3 la 5 lei pentru autobuze și de la 2 la 3 lei pentru troleibuze. Decizia a fost aprobată în cadrul ședinței de astăzi a Consiliului Municipal Bălți.

Aleșii locali au aprobat și prețul abonamentelor. Prin urmare, elevii vor achita 40 de lei pentru un abonament la troleibuz, iar studenții – 60 de lei.

Decizia de a majora tarifele vine după ce transportatorii s-au plâns că nu mai fac față prețurilor mari la carburanți.

Amintim că, marți, autobuzele și microbuzele de rută din Bălți și-au sistat activitatea pentru câteva ore în semn de protest. Transportatorii s-au adunat în fața primăriei pentru a chema autoritățile la dialog. Atunci, ei au declarat că dacă nu vor fi auziți, își vor sista activitatea definitiv. Din cauza protestului, unii bălțeni care locuiesc la periferiile orașului, nu au avut cu ce se deplasa la serviciu sau școală.

Tot atunci, primarul a declarat că s-au adresat Guvernului Republicii Moldova privind reducerea accizelor la produsele petroliere și acordarea subvențiilor pentru transportatori.

4 Comentarii
  1. […] Autoritățile din Bălți au decis. Călătoriile cu transportul public se scumpesc. Astfel, bălțenii vor plăti mai mult nu doar pentru un bilet de autobuz sau microbuz, dar și de troleibuz. Taxa a crescut de la 3 la 5 lei pentru autobuze și de la 2 la 3 lei pentru troleibuze. Decizia a fost aprobată în cadrul ședinței de astăzi a Consiliului Municipal Bălți, transmite Nord News. […]

  2. […] Călătoriile cu transportul public se scumpesc în Bălți. Astfel, localnicii vor plăti mai mult nu doar pentru un bilet de autobuz sau microbuz, dar și de troleibuz. Taxa a crescut de la 3 la 5 lei pentru autobuze și de la 2 la 3 lei pentru troleibuze. Decizia a fost aprobată în cadrul ședinței de astăzi a Consiliului Municipal Bălți, scrie Nord News. […]

  3. […]  Taxa a crescut de la 3 la 5 lei pentru autobuze și de la 2 la 3 lei pentru troleibuze. Decizia a fost aprobată în cadrul ședinței de astăzi a Consiliului Municipal Bălți, transmite Actual.md  cu referire la Nordnews.md. […]

  4. Valy spune

    De ce nu ați scris și despre drepturile pensionarilor in transportul public…știți,că 1 săptămână și-a au bătut joc toți taxatorii la toate opririle erau numiți cu cuvinte urâte și trimiși în diferite locuri și transporte.Obraznicile de la aut.N25 au dat dovadă de comportament neadecvat,nici o stima de bătrâni,nepoliticoase și putin educate.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"