NordNews
Avem ce spune

Decizia PACE privind alegerile prezidențiale: „simpatizanții și membrii partidului sunt în drept singuri să decidă dacă votează sau nu votează cu unul sau alt candidat”

Partidul Acasă Construim Europa (PACE) a luat decizia unanimă că nu va participa și nu va susține niciun candidat la alegerile prezidențiale din 1 noiembrie curent, informează TRIBUNA.md.

Noi considerăm că, cetățenii RM, simpatizanții și membrii PACE sunt în drept singuri să decidă dacă merg sau nu merg la alegeri, votează sau nu votează cu unul sau alt candidat. Oficial PACE nu susține niciun candidat. Această decizie a fost luată inclusiv de faptul că partidul, acum o lună, a dat dovadă de maturitate politică, de responsabilitate înaltă față cetățeni și țară, și a făcut un apel public către partidele pro-europene, pe care le-am chemat la dialog să ne unim eforturile și să susținem un candidat unic pentru a învinge în alegeri și a duce țara spre reforme și spre marea familie europeană. Cu părere de rău, liderii partidelor cărora ne-am adresat nu au găsit altceva decât să pună în față egoul lor și interesul îngust de partid, în detrimentul societății și al țării”, a spus liderul PACE, Gheorghe Cavcaliuc, în cadrul unei conferințe de presă, precizând că decizia a fost luată astăzi în cadrul ședinței Consiliului Național Politic al formațiuni.

Totodată, Gheorghe Cavcaliuc a subliniat că în cazul în care va avea loc al doilea tur de scrutin, PACE se va convoca într-o nouă ședință și va decide care sunt pașii următori, dacă vor acorda sau nu încredere unui candidat care va ieși în turul II.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata