NordNews
Avem ce spune

Decretul privind desemnarea repetată a Nataliei Gavrilița la funcția de premier este declarat neconstituțional

Decretul președintei R. Moldova Maia Sandu privind desemnarea repetată a Nataliei Gavrilița la funcția de premier este declarat neconstituțional. Decizia a fost luată astăzi, 23 februarie, de către Curtea Constituțională, potrivit zdg.md.

Decretul președintei R. Moldova Maia Sandu privind desemnarea repetată a unui candidat la funcția de premier este declarat neconstituțional. Se admite partial sesizarea depusă de deputații socialiștii”, a declarat președinta CC.

Potrivit CC, președinta Sandu trebuie să anunțe noi consultări cu fracțiunile pentru desemnarea unui candidat la funcția de prim-ministru

CC a pronunțat la 16 februarie, Decizia nr. 20 prin care a respins cererea de suspendare a acțiunii Decretului Președintei R. Moldova, Maia Sandu, din 11 februarie.

La 12 februarie curent, deputații socialiști Vasile Bolea, Grigore Novac și Alexandr Suhodolski au depus o sesizare la CC cu privire la controlul constituționalității Decretului președintei Maia Sandu, nr. 32-IX din 11 februarie 2021, privind desemnarea Nataliei Gavrilița pentru funcția de prim-ministru.

Prim-ministra desemnată, Natalia Gavrilița, nu a primit joi, 11 februarie, votul de încredere al deputaților din Parlamentul de la Chișinău. Niciun deputat nu a votat pentru învestirea Cabinetului de miniștri.

Tot joi, în timp ce prim-ministra desemnată își prezenta în plenul Parlamentului programul de Guvernare, PSRM a propus propriul candidat pentru funcția de premier. Despre asta a anunțat președintele socialiștilor, Igor Dodon, care a declarat că Mariana Durleșteanu este candidata propusă de socialiști.

Chiar înainte ca să înceapă procedura de vot pentru susținerea Guvernului Gavrilița, președintele fracțiunii parlamentare a Partidului Socialiștilor (PSRM), Corneliu Furculiță, a anunțat că 54 de deputați – din PSRM, transfugii din „Pentru Moldova”, Partidul Șor și trei deputați independenți – au semnat pentru constituirea unei majorități parlamentare, pentru desemnarea candidatului PSRM pentru funcția de premier.

Ulterior, și Platforma DA a venit cu propriul candidat pentru funcția de premier, înaintându-l pe liderul Platformei, Andrei Năstase, la această funcție.

După ce Guvernul Gavrilița a obținut zero voturi în plen, președinta R. Moldova, Maia Sandu, a chemat fracțiunile parlamentare la consultări.

În urma consultărilor, șefa statului a înaintat-o repetat pe Natalia Gavrilița pentru funcția de prim-ministră, declarând că „există dubii că acele persoane care și-au pus semnătura pentru susținerea candidatului PSRM pentru funcția de premier și-ar fi exprimat voința în mod liber”.

Președinta R. Moldova, Maia Sandu, a semnat joi, 11 februarie, decretul privind desemnarea Nataliei Gavrilița, pentru a doua oară, pentru funcția de premier.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata