NordNews
Avem ce spune

Democrații din perioada „statului capturat”, revin în funcții. Un aprig susținător al PD numit într-o funcției importantă la ASP

Guvernele se schimbă, însă, funcționarii din perioada „statului capturat” își schimbă doar funcțiile, dintr-o instituție în alta. Astfel este și cazul lui, Bîrsan Vitalie Efim în vârstă de 50 de ani, care ar fi fost numit din data de 24.08.2021, în funcția de Șef al Departamentului Înmatricularea Mijloacelor de Transport și Calificarea Conducătorilor Auto al I.P.”Agenției Servicii Publice”, scrie Punctul pe I. 

Bîrsan Vitalie Efim a fost numit la 31.05.2017 în funcția de Director la Agenția Rezerve Materiale de Stat, prin aportul și la insistențele Secretarului General a PDM, dl. Constantin Botnari. A exercitat această funcție pînă la data de 06 noiembrie 2017, cînd în urma reformei Guvernului Filip, funcțiile Agenției Rezerve Materiale de Stat, au fost transmise după competență Ministerului Afacerilor Interne. La data de 07 noiembrie 2017, domnul Bîrsan Vitalie a fost numit prin Hotărîrea Guvernului 941/2017 în funcția de Secretar de Stat, responsabil de domeniul gestionării crizelor și situațiilor de urgență, rezervelor materiale de stat și de mobilizare, la Ministerul Afacerilor Interne, condus de către ministrul Jizdan Alexandru, cu care este în relații foarte bune. În activitatea sa profesională, datorită susținerii din partea domnului Constantin Botnari, are o carieră destul de reușită, în decursul unei perioade mici a fost promovat la funcție de conducere în cadrul MAI, funcție care o exercită pînă la căderea Guvernului Filip și anume după evenimentele din luna iulie 2019. A demisionat din funcția de Secretar de Stat al MAI în data de 18 iulie 2019.

În urma investirii Guvernului Maia Sandu, fiind în relații de prietenie cu dl. Mircea Eșanu, directorul interimar al I.P. ”A.S.P.”, este numit șef-adjunct de departament la Departamentul Înmatricularea Mijloacelor de Transport și Calificarea Conducătorilor Auto, funcție ce o îndeplinește pe o perioadă de cca. 3 luni, fiind eliberat din funcție în urma abaterilor disciplinare identificate în urma desfășurării unei Anchete de serviciu (februarie 2020).

Ulterior, la data de 27 aprilie 2020 este angajat prin Ordinul nr. 55 la Ministerul Apărării al Republicii Moldova, de către Ministrul Alexandru Pînzari, la rugămintea Secretarului General al PDM, Alexandru Jizdan, în funcția de șef al Direcției Transformare, funcție ce o deține pînă la data de 24 august 2021, cînd este numit de către prietenul său Mircea Eșanu (numit din nou director al Agenției Servicii Publice), șef al Departamentului Înmatricularea Mijloacelor de Transport și Calificarea Conducătorilor Auto al I.P.”A.S.P.”.

Din anul 2017, membru activ al Partidului Democrat din Moldova, participă în campania electorală pentru alegerile parlamentare din 24 februarie 2019, fiind implicat în echipa mobilă a Președintelui Parlamentului Adrian Candu, avînd numeroase intrevederi în raioanele republicii cu reprezentanții structurilor de forță, polițiști, pompieri, unde dădea ordine directe de implicare în campania electorală și susținere masivă a Partidului Democrat din Moldova.

A fost implicat deasemenea în campania electorală în circumscripția 33 (mun. Chișinău – suburbii), unde l-a susținut activ pe candidatul PDM, dl. Constantin Țuțu. În cadrul PDM a fost promovat de către Secretarul General, Constantin Botnari (pînă în iulie 2019) și de către Secretarul General al PDM, dl. Alexandru Jizdan (din septembrie 2020).

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"