NordNews
Avem ce spune

Deputat din opoziție: Statul încurajează activitatea infracțională

Deputatul Platformei DA, Chiril Moțpan, consideră că statul Republica Moldova încurajează activitățile infracționale cu implicarea persoanelor din regiunea transnistreană. Drept pretext pentru astfel de concluzie îi servește recenta decizie a Agenției Servicii Publice de a elibera unor firme din regiunea transnistreană licențe pentru importul produselor de tutun. „Deci, schemele ilicite de contrabandă cu țigări spre UE au fost reactivate cu succes: interesele politicienilor și cele ale structurilor criminale coincid”, a concluzionat Chiril Moțpan într-o postare pe rețelele de socializare, citată de IPN.

Cu atât mai mult că există și câteva hotărâri de Guvern – nr. 960/2017; nr. 1001/2001; nr. 815/2005 – care nu fac altceva decât să faciliteze și să legalizeze contrabanda prin segmentul transnistrean. Aceste hotărâri stabilesc o procedură simplificată de înregistrare a agenților economici din raioanele de est a Republicii Moldova la Agenția Servicii Publice; odată înregistrați, acești agenți economici pot importa orice (absolut orice), fără aplicarea taxelor vamale (totul este gratuit) și fără aplicarea vreunor restricții (pot aduce piese uzate, bunuri expirate, medicamente interzise etc., ceea ce este în general interzis să aduci prin alte puncte de control)”, afirmă deputatul.

Potrivit lui, dat fiind că linia administrativă ce delimitează regiunea transnistreană de raioanele de vest ale republicii nu este atât de bine securizată, aceste bunuri sunt aduse ulterior pe malul drept al Nistrului.

„Acesta e fundalul pe care apar mai multe probleme de securitate. Cu sprijinul politicienilor moldoveni corupți, separatiștii transnistreni vor dezvolta noi scheme ilicite de contrabandă cu țigări spre UE”, concluzionează Chiril Moțpan.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata