Despre educația electorilor

Electoralele își au regulile și legile lor. Cea mai neclintită dintre ele spune că, de regulă, câștigă candidatul/partidul care întrunește majoritatea voturilor. Astfel că, totul și toate, se fac(e) pentru obținerea acestei finalități.  Odată, de mult, Winston Churchill a fost întrebat: „Sire, dacă ați fi pus în situația să alegeți între voturile unui intelectual și ale două prostituate, cum ați proceda?” „- Aș înclina, firește, spre voturile prostituatelor”, a răspuns cu seninătate britanică mister Churchill. „– De ce, sire?”, s-a nedumerit jurnalistul integru. „Pentru că-s două voturi”, l-a luminat marele om politic.

Nu cred că, între timp, s-a schimbat ceva foarte radical în această chestiune. Cel puțin, invocând experiența mea de elector, pot menționa că nu am observat ca un concurent electoral de la noi, care a pierdut alegerile, să afirme cu mândrie: „În schimb, pentru mine au votat cei mai vrednici oameni din univers”.

Trebuie oare să-l preocupe pe actorul politic autohton calitatea alegătorului, când el poate recolta cu destulă ușurință, uzitând diverse tertipuri electorale (promisiuni, cadouri, dezinformare, manipulare, șantaj, apartenența etnică, folosirea resurselor administrative, exploatarea nostalgiilor după lumea comunistă, recursul la utopii  și atâtea altele) voturile majorității? Indubitabil că da și condiția electoratului occidental sau al celui american este un model demn de valorificat în acest sens. Or, aceștia chiar votează principii și valori (nu pe cele ale lui Marian Lupu, desigur), sunt fideli unor formațiuni politice, care i-au cucerit prin constanță, prin eficiența cu care își realizează programele electorale.

E posibilă o asemenea minune în R. Moldova? Nu prea cred? Cel puțin în timpul apropiat. Ce s-ar putea face în această direcție? Nu aș vrea să i-au pâinea unor echipe de sociologi și politologi, dar cred că,  pe termen lung, este posibilă atât “schimbarea la față” a clase politice, cât și, implicit, a electorilor. Vor câștiga competiția, ah, cât de tare aș vrea să fiu profet în țara mea, formațiunile care vor avea înțelepciunea să educe un electorat, care să nu voteze ca proștii. Asta ar însemna să mizeze pe tineri. Nu pe cei de azi – ăștia sunt, cu puține excepții apatici, infantili, ușor influențabili. Dacă  generația  vârstnică, care așa și n-a avut un Moise care să-i scoată din Egiptul mental comunist, poate fi cumpărată cu un chilogram de macaroane și o sticlă de ulei rafinat, apoi votul tinerilor costă ceva mai scump, pentru că trebuie să-l aduci în brațe tocmai din Rusia măcar pe Grișa Leps și Filea Kirkorov  Au demonstrat-o cu brio Renato Usatâi și Igor Dodon.

După zvâcnirea din 7 aprilie, energiile tinerilor se consumă, din păcate, în locuri de agrement, mai mult sau mai puțin famate. Mă tem că, daca în ziua scrutinului  ar fi puși să aleagă între urna de vot și grătar, ei ar prefera grătarul și berea. Altfel spus, facultățile au devenit zone ale indiferenței tinerilor. Rămân liceele. Știu că sunt apolitice, dar asta e realitatea, deocamdată.

leave a reply