Fiecare popor are în istoria lui momente înălțătoare, de glorie, dar și, deopotrivă, perioade hașurate de negrul supărării Divinității, când acceptăm originea divină a construcției și funcționalității lumii.
Ziua de 6 iulie 1949 este o pată neagră-neagră în istoria țării dintre râuri, pentru că s-a comis una ditre cele mai odioase crime ale comunismului – deportarea în Siberia a celor mai buni dintre basarabeni, strămutare echivalentă cu o condamnare la dispariție în neantul sttalinist. Cred că pe acești oameni, transportați în Siberia precum vitele, i-a marcat/nenorocit pentru totdeauna nu numai actul în sine – ruperea dintr-un pământ, unde văzuseră lumina lumii, unde le erau mormintele celor dragi, tot universul vieții lor, dar mai ales enorma obidă a condamnării fără vină. Li s-a făcut o infinită nedreptate istorică și umană. Au fost duși să piară în imensitatea înghețată a Siberiei tocmai pentru că erau buni gospodari, pentru că munceau pilduitor zi și noapte, pentru că au fost profesori, avocați, funcționari sau membri ai unor partide românești, pentru că, de asemenea oameni capabili să se întrețină fără să ceară ceva de la stat, se teme orice guvernare comunistă. Oamenii iubiți ai unor astfel de regimuri monstruoase au fost/sunt dintotdeauna pleava, plebea, scursurile, impotenții sociali, care depind cu peste măsură de mila guvernanților.
Cu toate astea, cei deportați au înfruntat cu resemnare christică destinul crud, au ținut să rămână și în această uriașă carceră – Siberia, oameni integri. Nu au devenit ființe revoltate, nu au urât pe nimeni, nici măcar pe Stalin. Mulți au murit acolo cu gândul că așa vrea, se vede, Dumnezeu. Cei care s-au întors, și-au purtat cu demnitate crucea destinului, fără a-i blestema pe cei care s-au făcut vinovați de suferințele lor. Trimiși în iad, ei au avut puterea să se întoarcă în figurile unor sfinți tereștri, naivi și luminoși.
Mai mult decât salutabile sunt în acest sens inițiativele Guvernului R. Moldova de a declara 6 iulie 2018 Zi de doliu național și de a majora îndemnizațiile lunare ale foștilor deportați, atâția câți au mai rămas. Nu sunt deloc întârziate aceste bandaje pe răni sufletești necicatrizate, pentru că suferința lor nu se măsoară în ani tereștri.
Despre o suită de sfinți tereștri

Articolul precedent